Prima pagină » Știri » Nouă foști șefi de stat la dineul organizat în această seară de Regele Mihai I la Palatul Elisabeta. Meniul pe care l-a pregătit Casa Regală

Nouă foști șefi de stat la dineul organizat în această seară de Regele Mihai I la Palatul Elisabeta. Meniul pe care l-a pregătit Casa Regală

Nouă foști șefi de stat, din Europa Centrală și de Est, printre care Lech Walesa, Emil Constantinescu, Viktor Iușcenko, Petru Lucinschi, au participat joi seară la un dineu organizat la Palatul Elisabeta de către Regele Mihai cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la căderea comunismului.

Dineul regal a avut  loc la Palatul Elisabeta, de la ora 21.15, la acesta participând, alături de Regele Mihai I,  și Principesa Margareta, principele Radu și principele Nicolae. Dineul oferit de Regele Mihai face parte din evenimentele organizate în cadrul conferinței  internaționale „25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est: privind în urmă, privind înainte”.

Invitații au venit la Palatul Elisabeta în jurul orei 20:50, fiind primiți în Sala Regilor, în timp ce se intona imnul Casei Regale a României.

La eveniment participă foști șefi de stat din Europa Centrală și de Est: Lech Walesa, președinte al Poloniei în perioada 1990-1995, Emil Constantinescu, președinte al României în perioada 1996-2000, Stanislav Shushkevich, președinte al Belarus în perioada 1991-1994, Sali Berisha, președinte al Albaniei în perioada 1992-1997, Rexhep Meidani, președinte al Albaniei în perioada 1997-2002, Boris Tadic, președinte al Serbiei în perioada 2004-2012, Valdis Zatlers, președinte al Letoniei în perioada 2007-2011, Petru Lucinschi, președinte al Republicii Moldova în perioada 1996-2001 și Viktor Iușcenko, președinte al Ucrainei în perioada 2005-2010. La dineu mai participă și Hikmet Çetin, ministru de Externe și viceprim-ministru al Turciei între 1991 – 1994,  Markus Meckel, ultimul ministru de externe al Republicii Democrate Germane,  Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, precum și Gábor Demszky, primar general al Budapestei  din 1990 și pânâ în 2010.

Invitații din această seară la dineul regal

Înainte de dineu a avut loc o scurtă ceremonie în care Lech Walesa, președinte al Poloniei în perioada 1990-1995, a fost decorat cu Coroana României în Grad de Mare Cruce.

„Astăzi, pentru prima oară din 1948, Majestatea sa Regele Mihai a decorat un  alt șef de stat, și anume pe Lech Walesa, președinte al Poloniei în perioada 1990-1995, primul președinte al Poloniei democratice. Mai mult, el este și scânteia care a declanșat revoluțiile din 1989 și care a dus la reinstaurarea democrației și libertății în Europa Centrală și de Est. Alături de el, se află alți  foști șefi de stat din perioada acea tulbure, care și-au condus țările către democrație și libertate. Faptul că acești șefi de stat din țări precum Bulgaria, Albania, Lituania, Cehia se află la bucurești este o onoare pentru țara noastră căreia i se datorează rolul special pe care l-a avut în anii 90″, a spus Vlad Ioan  Luca, cancelar pentru decorații la Casa Regala a României.

Foto: Andreea Ofițeru

La dineu, invitații vor servi cremă de dovleac, filet de vită cu legume asortate cu muguri de pin și mentă, precum și jeleu de vin roșu „Reine Paola”.

Meniul dineului regal

Sufrageria mare de la Palatul Elisabeta, sala unde are  loc  dineul

Citește și