Nouă persoane, între care văduva omului de afaceri Ilie Vonica și trei medici, judecați în dosarul rețetelor false
Alături de Ioana Vonica, vor fi judecați Decebal Valentin Oprea, Bogdan Mihai Năstasie, Iuliana Ilincea, Anca Marina Hotinceanu, Alina Ioana Mănescu și medicii Otilia Fănica Georgescu, Emilia Niculescu Mizil și Aristica Poenaru de la Secția Hematologie a Institutului Clinic Fundeni.
Emila Niculescu Mizil se află sub control judiciar, iar ceilalți opt inculpați, în arest la domiciliu.
Acuzațiile care li se aduc sunt înșelăciune, evaziune fiscală, fals, uz de fals și complicitate la acestea.
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2008 – decembrie 2010, Ioana Vonica și Iuliana Ilincea – reprezentante ale societăți ce deține lanțul de farmacii „Rețeta” -, cu ajutorul lui Decebal Valentin Oprea și al lui Bogdan Mihai Năstasie, au creat circuite economice și financiare fictive, pentru sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, constând în TVA și impozit pe profit.
„Astfel, inculpații Oprea Decebal Valentin și Năstasie Bogdan Mihai au pus la dispoziția inculpatelor Vonica Daniela Ioana și Ilincea Iuliana firmele cu comportament de tip fantomă SC F.L. SRL și SC B.I. SRL, de la care inculpatele au înregistrat în numele SC S SRL achiziții fictive de medicamente oncologice și hematologice. Inculpații Oprea Decebal Valentin și Năstasie Bogdan Mihai au emis, în perioada anterior menționată, (în numele celor două societăți comerciale pe care le reprezentau) un număr de 74 de facturi fiscale fictive – în valoare totală de 7.531.342,55 lei – facturi fiscale pe care SC S SRL le-a înregistrat contabil și declarat fiscal – deși operațiunile atestate de acestea nu s-au realizat în realitate. Cele 74 de facturi fiscale atestau, în mod nereal, că SC S SRL ar fi achiziționat de la SC F.L. SRL și SC BMG Interservice SRL medicamente oncologice și hematologice – medicamente, pe care SC S SRL le-a introdus doar scriptic în gestiunea societății – marfa nefiind în realitate livrată”, se mai arată în rechizitoriu.
În aceeași perioadă, susțin anchetatorii, Vonica și Ilincea au decontat în mod ilegal de la Casa Nationala de Asigurări de Sănătate 1.100 de rețete fictive, în valoare totală de 8.322.766,02 lei, cunoscând caracterul fals al acestora.
Rețetele fictive, mai precizează procurorii, au fost întocmite de mai mulți medici specialisti (hematologi), printre care inculpatele Emilia Niculescu Mizil, Otilia Fănica Georgescu și Aristica Poenaru, care au completat în fals aceste rețete, cunoscând că urmau a fi introduse la decontare, prin intermediul unui lanț de farmacii, ce aparține de SC S SRL, la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB).
„Astfel, medicii specialiști au prescris 1.100 rețete medicale false, eliberate pe numele mai multor pacienți, fără ca aceștia din urmă să beneficieze de medicamentele prescrise în acest fel.
Din sumele de bani decontate de CASMB, 7.531.342,55 de lei au intrat în conturile SC S SRL, care le-a virat ulterior, integral, în conturile SC F.L. SRL și SC B.I. SRL, de unde au fost retrase în numerar de inculpații Oprea Decebal Valentin, Năstasie Andrei Cătălin și Năstasie Bogdan Mihai sau virate în alte conturi ale unor societăți, controlate tot de aceștia, asigurându-se astfel o aparență de legalitate a acestor tranzacții și a originii banilor”, se mai precizează în rechizitoriu.
Dosarul va fi judecat de Tribunalul București.
În 22 mai, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a celor nouă inculpați. La două săptămâni de la arestarea soției sale, Ilie Vonica s-a sinucis, după ce s-a aruncat de pe acoperișul casei sale din Sibiu.