Un număr de 19 cazuri de intoxicație cu ciuperci au fost înregistrate în două zile în județul Satu Mare, toate persoanele, printre care opt copii, fiind internate la Spitalul Județean Satu Mare.
Managerul Spitalului Județean Satu Mare, Aurelia Vulciu, a declarat, luni, că cele 19 persoane, dintre care opt sunt copii cu vârste între un an și 12 ani, au fost internate în intervalul 29 – 30 septembrie și provin atât din municipiul Satu Mare, cât și din localități ale județului precum Pomi, Săuca, Viile Satu Mare, Turț, Borlești, Pir, Homoroade și Domănești.
În stare foarte gravă se află o fetiță de un an și trei luni, din Viile Satu Mare, care a fost internată la secția de reanimare, ceilalți copii fiind internați la Secția Pediatrie. Restul pacienților adulți, cu vârste între 31 și 59 de ani, au fost internați la Secția Interne și se află sub supraveghere medicală.
Managerul Aurelia Vulciu și-a exprimat indignarea față de iresponsabilitatea oamenilor care, deși cunosc riscurile la care se expun, continuă să culeagă ciuperci din pădure. "Consumarea acestora, și în special oferirea lor ca aliment și copiilor, este cel mai grav act de iresponsabilitate", afirmă Aurelia Vulciu.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro