Noul CNA a dat amenzi pentru spectacolul strident al morții lui Sergiu Nicolaescu: Circul România TV și televiziunile de turmă
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sancționat astăzi patru televiziuni de știri pentru modul în care au relatat funeraliile regizorului Sergiu Nicolaescu, dar și pentru felul în care au transmis informația falsă că un fiu nelegitim al regizorului există și a cerut în instanță oprirea incinerării și recunoașterea paternității.
Pedepsele acordate posturilor România TV, B1, Antena 3 și Realitatea TV au stârnit însă iritarea câtorva membri ai CNA și râsetele, mascate pe holuri, ale avocaților televiziunilor respective. Cu ochii căscați, jurnaliștii prezenți să relateze evenimentul pentru televiziunile în cauză au ajuns să pună întrebări înțepate și agresive membrilor Consiliului, despre blândețea sancțiunilor acordate.
În urma monitorizării emisiunilor din perioada 3-5 ianuarie, pe tema morții lui Sergiu Nicolaescu, CNA a constatat că postul România TV a încălcat cel mai grav și de cele mai multe ori Codul Audiovizual și legea audiovizualului. Postul a fost amendat cu 100.000 de lei (mai puțin de 25.000 de euro). În ordinea pedepselor primite, în topul relatărilor neprofesioniste a urmat B1 (amendă de 30.000 de lei), apoi Antena 3 (amendă de 20.000 de lei) și Realitatea TV (amendă de 10.000 de lei).
Cele mai grave acuzații la adresa celor patru televiziuni și în special a postului România TV au fost în număr de trei. Prima s-a referit la încălcarea dreptului la viață privată a Danei Nicolaescu (văduva regizorului) care a cerut printr-un comunicat să nu se transmită imagini video de la funeraliile lui Sergiu Nicolaescu. A doua se referă la prezentarea în imagini a văduvei Nicolaescu în timp ce era huiduită de un grup de gură-cască, pentru decizia de a-l incinera pe regizor, care contravine normelor Bisericii Ortodoxe. A treia se referă la informația falsă că există un fiu nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu și că acesta urmărește să pună mâna pe averea familiei, cerând în instanță oprirea incinerării.
„Mă simt absorbită de penibilul situației”, a spus Narcisa Iorga, membru CNA, referindu-se la timiditatea membrilor forului de a propune sancțiuni mai dure pentru televiziuni. Uitându-se în jur la ceilalți 10 colegi ai ei, care tăceau mâlc atunci când președintele de ședință Răsvan Popescu (vicepreședintele interimar al CNA) le cerea să propună pedepse, Narcisa Iorga a propus sancțiuni mai mari. Nu a fost susținută prin vot de colegii ei.
„Practic ne-am dat cu stângul în dreptul”, a spus Alexandru Jucan, membru CNA. El a fost unul dintre membrii CNA care, ca și Narcisa Iorga, s-a abținut să mai facă propuneri de sancțiuni, când a văzut că cei mai mulți colegi ai săi au propus și au votat sancțiuni infime pentru televiziunile în cauză.
Pedepsele primite de televiziuni pentru derapajele și informațiile false lansate în spațiul public în perioada funeraliilor lui Sergiu Nicolaescu sunt mici, după datele oferite gândul de Constanța Mateianu, șefa Serviciului Juridic al CNA. Astfel, amenzile pleacă de la 10.000 de lei și pot ajunge la maximum 200.000 de lei.
CNA putea fi însă mult mai dur cu televiziunile, aplicând întreruperea de 10 minute a emisiei pe post, timp în care să se citească textul sancțiunii aplicate de CNA. Acest lucru nu s-a întâmplat. Cea mai mare sancțiune, pentru România TV, abia a ajuns la jumătate din cuantumul maxim al amenzii, adică 100.000 de lei.
În situații mai puțin grave și care nu s-au întins pe mai multe zile, așa cum a fost cazul Sergiu Nicolaescu, televiziunile au fost sancționate mai dur, cu întreruperea emisiei timp de 10 minute în prime time.
Viitoarea șefă a CNA: „Era program de sărbători”
Laura Georgescu, propusă în CNA din partea Guvernului și care a fost votată președintă a forului, însă nu a fost încă validată de Parlament, a avut o explicație care a lăsat cu gura căscată pe mulți dintre cei prezenți la ședința CNA: televiziunile au derapat în senzațional și au lansat informații false pentru că era program de sărbători.
„Era program de sărbători și putem presupune că, așa cum în restul instituțiilor nu se lucra, și aceste instituții au avut acest drept. A mai fost lipsa activității din celelalte instituții„, a spus Laura Georgescu. Ea a lăsat să se înțeleagă că, fiind program de sărbători, angajații televiziunilor erau mai mult pe acasă, la serviciu nefiind suficienți oameni care să verifice informațiile. Mai mult, cum în restul instituțiilor nu se lucra, jurnaliștii nu aveau alte subiecte cu care să înlocuiască moartea lui Sergiu Nicolaescu.
Laura Georgescu nu a putut explica discrepanța dintre sancțiunile blânde de astăzi și comunicatul de presă dur, lansat de CNA sâmbătă, 5 ianuarie, în care instituția anunța că „își exprimă public dezaprobarea totală față de modul în care a fost reflectat la posturile de televiziune decesul regizorului și senatorului Sergiu Nicolaescu”. Georgescu a spus însă că, după acest comunicat, televiziunile au devenit mai atente la ce difuzează și au oprit derapajul.
„Cred că sancțiunile sunt cumpătate. Între timp, s-au mai făcut o serie de corecții, lucrurile s-au lămurit. Posturile care au greșit au revenit și au făcut corecții”, a declarat și Răsvan Popescu, vicepreședintele interimar al CNA.
Noul CNA și maxima eficiență: fără sancțiuni, doar premii de excelență
Viitoarea șefă a CNA, Laura Georgescu, a anunțat de asemenea noua filosofie a CNA în mandatul ei.
„Ne-am propus un maximum de eficiență, prin care să nu aplicăm nicio amendă. S-au dat amenzi care au mers până la întreruperea emisiei. Vi se pare că au avut vreun efect? Vom construi și vom modifica reglementările”, a spus Laura Georgescu.
Tot ea a anunțat astăzi că CNA va acorda, începând de acest an, premii de excelență televiziunilor care respectă Codul Audiovizual și principiile profesiei de jurnalist.
„Noi nu suntem porniți să dăm amenzi, nu am vrea să dăm amenzi mari și dese”, a spus și Viorel Badea, viitorul vicepreședinte al CNA, care urmează să fie validat de Parlament în funcție.
CNA descrie Circul România TV: de la predicatorul Becali la inventarea fiului nelegitim
Serviciul Monitorizare al CNA a prezentat în ședința de azi clipuri cu emisiunile din perioada 3-5 ianuarie, în care televiziunile au relatat neprofesionist despre subiectul morții lui Sergiu Nicolaescu. Expunerea pentru postul România TV a fost cea mai de durată.
La România TV, pe 3 ianuarie, în ziua în care Sergiu Nicolaescu a murit, ecranul a fost galben de „breaking news”. Bomba zilei a venit când s-a aflat știrea că Sergiu Nicolaescu va fi incinerat. Credința ortodoxă este zguduită. În direct a intrat nelipsitul Gigi Becali: „E păcat, pentru că acest om tot ce a greșit i se șterge cu buretele, pentru că e un bun național, e un geniu al neamului românesc. Dacă îl incinerăm, se șterge totul, și ce a făcut bun”. Din studiou, jurnalista de investigații Lidia Mitchievici îl aprobă grav.
Pe 4 ianuarie, dezbaterea s-a mutat la cine vrea să pună mâna pe averea lui Sergiu Nicolaescu: „Cine vrea averea lui Sergiu Nicolaescu”, titrează România TV. Drept justificare, este servită publicului o filmare cu camera ascunsă, în care angajații de la morga Spitalului Elias dau verdictul: soția se teme de urmași, de aceea vrea să îl incinereze necreștinește, pentru a distruge ADN-ul regizorului de patrimoniu național.
Între timp, la România TV Dana Nicolaescu devine inamicul public numărul 1. Mai tânără cu zeci de ani decât regizorul, ea mai că l-a împins în mormânt. „Relația se stricase! Vecinii zic că l-au văzut destul de trist, parcă nici nu mai mânca!”, opinează o reporteră a postului România TV. Drept justificare a relației tensionate dintre cei doi, este servit publicului un material filmat, realizat de ziarul Cancan, care a stat de vorbă cu vecinii regizorului și a aflat că din când în când se mai auzeau țipete din casa Nicolaescu.
În studioul România TV apar primii siderați. Fostul jurnalist Gândul, Marius Nițu, invitat permanent al postului respectiv, cere puțină decență: „Vă mărturisesc că nu știu cum să comentez acest subiect! E viața personală a unui om„.
Titlu România TV, pe galben: „Luptă murdară pentru averea lui Sergiu Nicolaescu”. Soția Dana e în continuare coșmarul României. Reporter: „Soția face totul ca nimeni să nu se apropie de regizor”. Prin telefon, Gigi Becali predică mai rău ca un propovăduitor al Apocalipsei: „Orice lucru care e împotriva a ceea ce scrie în Sfânta Scriptură e contra lui Dumnezeu. De ce să nu-i dăm șansa la viață veșnică lui Sergiu Nicolaescu?”. „Foarte bine, Gigi!”, mormăie din studio Codrin Ștefănescu, nu se știe în ce calitate.
Răsvan Popescu, vicepreședintele interimar al CNA, s-a cam plictisit. „Mai sunt multe?”, îl întreabă pe omul de la Serviciul Monitorizare. „Sunt multe fragmente, că ei au avut din oră în oră breaking news”, răspunde omul încurcat.
Sicriul, cât e sicriul? Este gol, scurt și prea ușor
Titlu: „Ipoteză șoc: Sicriul este gol!”. Reporterul România TV ne relatează că oamenii care așteaptă la coadă la Cercul Militar Național, să vadă sicriul regizorului, au suspiciuni, au revolte interioare și cer socoteală. Sicriul este gol, pentru că este prea scurt. Sau pentru că este prea ușor. Nu este clar cum e și cine a pus mâna pe sicriu, dar oamenii de la coadă și un cascador așa cred. Lovitură de teatru, actorul de mare obscuritate Mircea Stoian, fost asistent de platou al lui Dan Capatos la emisiunea de scandal „Un show păcătos”, confirmă ipoteza: sicriul este gol.
În direct prin telefon, Mircea Stoian: „Eu nici nu am ieșit din casă, pentru că nu mă duc să văd un sicriu gol. Am pus și pe Facebook. Este doar o presupunere”. Realizatoare România TV: „Deci nu vă bazați pe nimic?”. Stoian răspunde: „Nu, nu!”.
Pe 5 ianuarie, are loc incinerarea regizorului, ocazie cu care postul tv prezintă un grup de bătrâni care o huiduiesc pe văduvă, pentru că „îl arde” pe maestru. „Nu-l ardeți, nu-l ardeți!”, strigă adunătura înlăcrimată, care nu are nicio legătură cu familia lui Sergiu Nicolaescu. Reporterul România TV culege interviuri în stânga și-n dreapta: „Tot omul are o lumânare. Ăsta e mai rău ca un criminal, ars? Această femeie nu va avea liniște!”.
Fiul rătăcitor s-a născut în studioul România TV
În seara dinaintea incinerării lui Sergiu Nicolaescu, România TV a lansat în public o altă „bombă”: „Documente incendiare”. Un fiu nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu a apărut din neant și a depus în instanță două cereri: una de a opri incinerarea, alta de a i se recunoaște calitatea de fiu al lui Nicolaescu.
Pe 4 ianuarie, la ora 18.55, în studioul România TV intră un domn care îi înmânează realizatoarei Paula Rusu „documentele incendiare, explozive”, aceste adjective fiind repetate din trei în trei cuvinte. „E un film de acțiune!”, se înfioară toată Paula Rusu. Ce a urmat a fost preluat pe nemestecate și de celelalte televiziuni monitorizate de CNA, într-un grad mai puțin exploziv, însă asumat, pe surse.
Duminică, 6 ianuarie, s-a dovedit că informația este falsă și că numele și CNP-ul unui fost jurnalist de la Realitatea TV, Vasile Rotaru, a fost folosit ilegal pentru a depune cererile în instanță. Poliția și Parchetul fac în prezent o anchetă despre acest caz de furt de identitate.
Narcisa Iorga, membru CNA, și-a exprimat suspiciunile cu privire la faptul că România TV a lansat acest subiect pe piață: „Cererile au fost trimise la Judecătorie la 18.30, iar la 18.55 România TV prezenta documentele. Judecătoria nu funcționa la acea oră„.
De altfel, și în piața media există suspiciunea că România TV este autorul acestui fals în instanță, pentru a întreține scandalul din jurul lui Sergiu Nicolaescu. Jurnaliștii postului tv nu aveau cum să obțină documentele la ora respectivă pe căi oficiale, pentru că programul Judecătoriei se încheie la ora 16.00.
Televiziunea de turmă
Restul televiziunilor de știri au picat și ele în capcana creată, intenționat sau nu, de România TV, după cum consideră Răsvan Popescu, vicepreședintele CNA. Ele au prezentat însă subiectul cu mai multe rezerve, încercând să nu își asume informația.
Dintre cele patru televiziuni monitorizate, Realitatea TV a fost singura care nu a transmis imagini directe cu funeraliile lui Sergiu Nicolaescu, deși a relatat evenimentul. Postul respectiv a greșit însă invitându-l în studio pe Corneliu Vadim Tudor, pentru a dezbate împrejurările morții lui Nicolaescu.
Restul televiziunilor, precum Pro TV sau Digi TV, nu au încălcat Codul Audiovizual prin modul în care au acoperit subiectul Sergiu Nicolaescu, a spus Laura Georgescu, viitoarea președintă a CNA.