Prima pagină » Știri » Noul cod rutier: Cum poate fi contestată o amendă

Noul cod rutier: Cum poate fi contestată o amendă

Noul cod rutier: Cum poate fi contestată o amendă
Toți șoferii trebuie să știe asta

Noul Cod Rutier, care ar putea fi adoptat în curând, aduce amenzi mult mai mari pentru șoferi. Acestea ajung până la 9.600 de lei și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă maximă de doi ani. Șoferii care vor considera că au fost sancționați pe nedrept vor putea contesta amenzile și măsura de suspendare a permisiului.

Plângerea trebuie să cuprindă descrierea faptelor și referiri la textele de lege care va ajuta la anularea procesului-verbal de contravenție.

Dosarul plângerii conține două exemplare din următoarele acte: copie act de identitate, copie proces-verbal de contravenție și plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției.

Cu acest dosar, cei sancționați merg la Serviciul Poliție Rutieră de pe lângă Inspectoratul Județean de Poliție.  Este foarte important ca ei să primească o dovadă a faptului că au depus dosarul.

Termenul de depunere a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție este de 15 zile de la data la care șoferul a luat cunoștință de conținutul procesului-verbal de contravenție. Dosarul, împreună cu plângerea, va fi înaintat la judecătorie de către Serviciul Poliției Rutiere. Plângerea suspendă executarea, așadar atâta vreme cât se judecă cazul șoferul nu este obligat să achite amenda. La finalizarea procesului, după obținerea anulării procesului-verbal de contravenție, șoferul merge la Administrația Finanțelor Publice cu hotărârea dată de instanța și face dovada pentru anularea amenzii.

 

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele
Autor

Citește și