Noul director al Romgaz este urmărit penal în dosarul „InterAgro-Ioan Niculae”. Guvernul nu a discutat despre demiterea sa

Noul director al Romgaz este urmărit penal în dosarul InterAgro-Ioan Niculae. Guvernul nu a discutat despre demiterea sa
Publicat: 09/06/2012, 16:36
Actualizat: 29/07/2014, 17:38

Corin Emil Cindrea, președintele clubului de fotbal Gaz Metan Mediaș, care a fost numit miercuri la conducerea companiei Romgaz de către ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, este urmărit penal de procurorii DIICOT, în dosarul privind subminarea economiei naționale de către firma InterAgro a milionarului Ioan Niculae.

Contactat de gândul, purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu, a negat că astăzi la Guvern s-ar fi luat în discuție demiterea lui Cindrea din cauză că este urmărit penal.

În luna ianuarie 2012, procurorii DIICOT au anunțat că au pus sub urmărire penală 40 de persoane, funcționari publici cu funcții de conducere din cadrul SNGN ROMGAZ SA, Ministerului Economiei și Autorității Naționale de Reglementare a Energiei (ANRE), precum și conducerea companiei InterAgro și a patronului acesteia, milionarul Ioan Niculae. Ei sunt acuzați de complot și de subminare a economiei naționale.

Activitățile celor acuzați au adus un prejudiciu de 126 de milioane de dolari companiei naționale Romgaz „și au avut drept consecință punerea în pericol a sistemul energetic național”.

Printre cei 40 de urmăriți penal se număra și Corin Emil Cindrea, conform Mediafax.

Procurorii DIICOT au precizat, la vremea respectivă, că activitatea acestui grup infracțional „a vizat modalitatea de contractare de către societatea comerciala a unor cantități considerabile de gaze naturale, la prețuri mult diminuate față de cele practicate de SNGN ROMGAZ SA, obținerea de gaze naturale doar din producția internă, cu eludarea reglementărilor legale în materie precum și menținerea facilităților acordate societatii, în condițiile în care înregistra datorii semnificative la plata gazelor furnizate”.

Averea lui Cindrea

În calitate de director de direcție în cadrul Romgaz Mediaș, Corin Emil Cindrea a obținut în 2010 un venit anual de 178.379 lei, echivalentul a circa 14.800 lei (3.400 de euro) pe lună, precum și un venit anual de 4.693 de lei, în calitate de consilier local la Consiliul local Mediaș.

Corin Emil Cindrea are un credit de 88.700 de franci elvețieni, contractat în 2007 și scadent în 2032, potrivit declarației de avere din iunie 2011.

Cindrea deține două terenuri intravilane în Mediaș, două case, un autovehicul VW și o motocicletă BMW.

În 2011 a vândut un teren, pe care a obținut 166.876 de lei. EL declară că nu are conturi sau depozite bancare care însumate să depășească valoarea de 5.000 de euro.

Cindrea este președinte al Clubului Sportiv Gaz Metan, calitate pentru care nu este remunerat și vicepreședinte al organizației Mediaș a Partidului Social Democrat, după cum reiese din declarația sa de interese, completată în iunie 2011.

Cindrea este membru al asociației „Help to Hope” și al Asociației „Samuel von Brukenthal” și asociat al Siromed SRL, unde deține 20 de părți sociale, în valoare totală de 200 de lei.

Lista celor 40 de acuzați din dosarul InterAgro

Pentru complot și subminarea economiei naționale a fost începută urmărirea penală, în 14 decembrie 2011, împotriva omului de afaceri Ioan Niculae, Marin Mirea – administrator la InterAgro și președinte al Organizației Patronale a Poducătorilor de Îngrășăminte Chimice din România Nitrofosfor, Viorel Palașcă – secretar de stat pentru politica industrială MECMA în perioada 2007-2008, Darius Meșca – secretar de stat pentru energie în MECMA în perioada 2005-2009, Tudor Șerban – secretar de stat pentru energie și resurse minerale MECMA în perioada 2009-2010, Stelian Bănățeanu – director general adjunct al Direcției de Politici Industriale MECMA, Eugen Georgescu – vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

De asemenea, este pus sub urmărire penală și Dan Victor Alesandru, apropiat al lui Ioan Niculae și administrator al unor firme conexe domeniului gazifer. El a deținut funcția de secretar de stat în 2005 în MECMA.

Este anchetată și Ioana Apan – director general adjunct, secretar general adjunct în MECMA, fiind numită președinte AGA a SNGN Romgaz în 23 iulie 2007, funcție deținută până în 7 iulie 2009, când a fost desemnată președinte al CA SNGN Romgaz, pentru o perioadă de patru ani.

Anchetatorii i-au pus sub acuzare și pe Marius Untescu – șef serviciu în cadrul MECMA, numit în 7 aprilie 2005 membru în AGA Romgaz, până la 10 februarie 2009, Adriana Oros – consilier MECMA-OSPI, numită în AGA în 10 februarie 2009, Monica Mitu – consilier MECMA, numită în AGA în 10 octombrie 2009.

Totodată, în dosar sunt urmăriți penal Alpar Kramer, Marcel Piteiu, Antal Francisc, Toth Francisc, Marius Leonte Veza, Eugen Mitea, Lucian Stancu, Lucia Ionașcu, Gheorghe Dîmbean, Corin Emil Cinrea, Cornelia Sărdan, Maria Mateș, Ioan Floin Iagăr, Ruben Diac, Nicolae Strava, Gabriela Ciobotă, Ioan Marius Sabău, Viorica Bordeiu, Iulia Săcălean, Mihaela Rusu, Radu Dan Păltan, Ionuț Bogdan, Ion Diaconu, Anca Antal, Andrei Iancu Popescu, Forin Todoran, Mioara Zainea, Rodica Bica, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online