Prima pagină » Știri » Noul imn al naționalei de fotbal, interpretat de trupa Iris

Noul imn al naționalei de fotbal, interpretat de trupa Iris

Noul imn al naționalei de fotbal, interpretat de trupa Iris
Noul imn al naționalei de fotbal, interpretat de Iris

Imnul echipei naționale a României și al suporterilor, compus și interpretat de trupa Iris, va fi lansat la 1 septembrie de Federația Română de Fotbal (FRF) pe site-ul său oficial.

„Campania «Căutăm imnul suporterilor» a luat sfârșit: am găsit imnul echipei naționale și al suporterilor pentru campania de calificare la Euro 2016. Pe baza unui parteneriat cu Federația Română de Fotbal, trupa Iris a compus noul imn al echipei naționale și al suporterilor pentru viitoarele preliminarii ale Campionatul European din 2016, găzduit de Franța. Imnul va fi lansat oficial luni, 1 septembrie, pe site-ul oficial frf.ro”, se menționează într-un comunicat publicat, luni, pe site-ul federației.

FRF a postat pe site refrenul și îi invită pe suporteri să învețe versurile. „Astăzi vă prezentăm un mic fragment din cântecul care va răsuna pe stadion la meciurile «tricolorilor». Ascultă aici refrenul și învață-l înainte de startul preliminariilor”, se mai arată pe site-ul citat.

Echipa națională a României va întâlni Grecia în primul meci al campaniei de calificare la Euro 2016, programat la 7 septembrie, de la ora 21.45, pe Stadionul Karaiskakis din Pireu. Prima partidă pe teren propriu a tricolorilor va fi la 11 octombrie, de la ora 19.00, pe Arena Națională, cu Ungaria, în etapa a doua a grupei.

Autor

Citește și