Noul profil al traficanților de persoane și metodele lor de racolare. „Ce face fata lu` tata, câți bani am făcut noi în seara asta?”

Noul profil al traficanților de persoane și metodele lor de racolare. „Ce face fata lu` tata, câți bani am făcut noi în seara asta?
Publicat: 08/08/2019, 08:33

Directorul Fundației „Ușa Deschisă”, Monica Boseff a precizat, pentru MEDIAFAX, că din mintea oamenilor ar trebui să se șteargă „profilul clasic” al traficantului, potrivit căruia acesta este un bărbat cu o vârstă de peste un anumit prag, întrucât în momentul de față, la nivel global, există un procent egal între bărbați traficanți și femei traficant, racolatori și racolatoare.

„Nu doar bărbații fac lucrul acesta, ci și femeile, ba chiar e demonstrat că femile care racolează, să spun așa, ajung să fie mult mai toxice și mai nemiloase decât bărbații. Nu că ei ar fi mai prejos, vorbim despre o cruzime greu de descris în cuvinte (…) Pofilul nu mai este, să zic așa, acela clasic, era bărbatul peste o anumită vârstă, în general bărbatul peste 20 și un pic de ani, acum avem și bărbați și femei, vârsta, din nou, nu mai este un impediment, din păcate racolatorii cel mai des întâlniți sunt tineri și tinere, cu vârste pornind de la 16 ani”, spune Monica Boseff.

Ea a precizat faptul că acești traficanți și racolatori vin de obicei din rândul cunoscuților, al prietenilor potențialei victime, modul lor de operare fiind acela de a prezenta niște scenarii complet ireale ale unei vieți pline de lux, de atenție, de bogăție.

„Momind” victima cu mici atenții, cadouri, de la „mama”, „mătușa”, care uite, lucrează afară și fac o grămadă de bani, treptat ajung, pentru că victima are încredere în persoana respectivă, ajung să o atragă în mediul din care provine el sau ea”, a spus, pentru MEDIAFAX, directorul Fundației „Ușa Deschisă”.

Metodele de racolare ale victimelor de către traficanți: „Îi fac toate poftele, ba chiar și lucruri pe care nu a îndrăznit vreodată să le viseze”

Directorul Fundației „Ușa Deschisă”, Monica Boseff, a mai spus că, pentru a racola cât mai multe victime în aceste rețele, agresorii își desfășoară activitatea pe mai multe fronturi, operând prin mai multe metode. „Fie este cel al familie iubitoare din care provine racolatorul sau racolatoarea și care dintr-o dată „dă pe spate” atunci când o vede pe această fată, fie victima este introdusă în anturajul unor clienți care manifestă un lux obscen”, spune Monica Boseff.

„Îi fac toate poftele, ba chiar și lucruri pe care nu a îndrăznit vreodată să le viseze, toate la adăpostul unei relații aproape inocente, nu se manifestă vulgar, nu e nimic imoral, ilegal, «pur și simplu ieșim și ne distrăm, dar mi se pare normal la cât de bine arăți, este aberant, cum adică nu ai avut așa ceva niciodată (…) dacă erai copilul meu ți-aș fi pus toate astea la picioare, dacă erai iubita mea nu îți lipsea nimic»”, completează directorul Fundației „Ușa Deschisă”.

„Din acel moment, victima este efectiv ca insecta care a atins pânza păianjenului. Din acel moment, s-a lipit și acum păianjenul începe să-și țeasă pânza în jurului ei. Astfel că se ajunge de la aceste atenții care par inițial inofensive la intrarea într-o rețea întreagă de clienți, traficanți și din momentul acesta încep violurile, agresiunile fizice, agresiunea și trauma emoțională și psihologică, lucru care este foarte nebăgat în seamă în societatea noastră”, a declarat Monica Boseff.

Boseff avertizează și asupra faptului că multe lucruri de o gravitate extremă sunt posibile, întrucât în societatea actuală, abuzul emoțional și psihologic sunt încurajate.

„Dacă vine și spune fata respectivă, sau mă rog, persoana respectivă, că vorbim și de băieți care sunt în situații de vulnerabilitate și spune că „uite ce mi-a făcut omul acela, efectiv m-a abuzat emoțional dându-mi piste false de viață, creându-mi speranțe”, răspunsul e „asta e dragă, acum ce, dacă ai fost tâmpită să crezi eu ce să-ți fac, cine te-a pus, tu nu știai ce o să ți se întâmple, lasă că toți am trecut prin de astea, prin trădări, păcăleli, ce ți-a făcut, te-a bătut, ți-a făcut ceva, nu vedem niciun semn pe tine, lasă că nu ți-a scos dinții din gură”, a precizat Monica Boseff.

O altă variantă, potrivit aceleiași surse, este cea în care tânărul racolator sau persoana care racolează joacă rolul de „loverboy”, în care pur și simplu pe o perioadă de la câteva săptămâni la câteva luni „nu face decât să curteze fata respectivă sau băiatul respectiv, prezentându-i o relație de iubire cum nici Romeo și Julieta n-au avut”.

„Îi aduce atenții, se îngrijește de persoana respectivă, e atent, se asigură că are tot ce-i trebuie, fără niciun fel de atentat fizic. O prezintă „familiei”, familia bineînțeles, fiind formată din racolatori și traficanți, știe fiecare ce rol are de jucat. Familia o întâmpină cu zâmbete, cu „dragoste”, până se conving toți clar că e îndrăgostită de băiatul respectiv””, menționează directorul Fundației „Ușa Deschisă”.

Momentul în care agresorul se convinge că beneficiază de afecțiunea victimei este si momentul în care începe ușor inocularea „otrăvii”. „Asta are loc prin chestii de genul „măi, uite, mă gândeam ce tare ar fi când ne așezăm la casa noastră să avem de muncă, să ne facem un rost, cum e mama, mătușa care muncesc în Germania de atâta timp, mătușă-mea mi-a zis, ce fată deosebită ai găsit tu, îți spun, dacă mergem acolo la hotel îi găsesc de lucru și nu știu ce”, spune Boseff.

„Dintr-o dată i se inoculează (victimei – n.r) niște idei care nici măcar nu-i treceau prin minte, ea spune „ da vorbește cu mătușă-ta, cum să nu. Da ce trebuie să fac acolo?”. „Păi ea lucrează la hotel la recepție sau la curățenie, deci nu e mare lucru”. Bineînțeles că ajunge să fie îmbrobodită, ajunge în Germania, din momentul în care ajunge în Germania o preia „unchiul”, băiatul nici nu vine cu ea în Germania pentru că el nu are nici măcar 18 ani, îi spune „vezi că te așteaptă ai mei acolo, și când pot, termin imediat cu școala, nu știu ce, vin și eu imediat acolo”, complează sursa citată.

Ce se întâmpla cu victima în momentul în care ajunge „la muncă”, în sânul „noii familii”?

Monica Boseff a precizat faptul că, în momentul în care fata traficată ajunge într-una dintre țările europene, este preluată de un „membru” închipuit al noii sale „familii” din care se presupune că face parte și supusă agresiunilor fizice și psihice.

„O preia „unchiul” băiatului care din doi pumni a pus-o la pământ, bătând-o în fața oglinzii și repetându-i „mă, tu știi cine sunt eu? Eu sunt șeful tău, spune după mine”. Eventual mutilând-o ușor așa, ca să țină minte, îi aduce ținuta în care o vrea îmbrăcată, un pic mai sumară decât un costum de baie, cu machiajul de rigoare făcut de „mătușa” aceea iubitoare”, spune directorul Fundației „Ușa Deschisă”.

Jocul psihologic în care victima este condusă detașat e alimentat tot de un alt „membru” al noii sale „familii”, care atenționează victima cu privire la personalitatea agresivă și ororilor comise de „noul ei șef”. „Îi spune „eu dacă aș fi în locul tău.. să nu-ți treacă prostii prin minte, că ăsta al meu e nebun rău de tot, păi tu știi pe câți i-a omorât el? El îi știe pe toți pe aici, ai grijă de tine că ești tânără și frumoasă, eu nu te văd bine dacă faci prostii. Fă ce spune el și ai să vezi, mamă, cum trece, imediat, ce mare lucru, vine ăla (clientul, n.r), tu îți vezi de treaba ta, nici nu-l bagi în seamă, ce-i ăla, un client acolo”, completează Monica Boseff.

Sursa citată a precizat că victima refuză adesea clienți, motiv pentru care ochii agili ai „familiei” respective, ai femeilor de la bordel care stau cu ochii pe ea, o atenționează cu privire la gravitatea refuzului de clienți. „Băi, tu nu ești sănătoasă. Dacă vede ăsta că n-ai venit cu un ban, te omoară. Hai că îți dau eu un client de la mine, dar nu mai refuza clienți așa. Într-adevăr, la finalul nopții, mănâncă bătaia de rigoare pentru că nu a făcut nici suma pe care a trebuit să o plătească el, că ei închiriază, să spun așa, noaptea la bordel”, spune Boseff.

Tot ea a declarat și faptul că, la acest moment, în România sunt sate întregi unde, „dacă îi iei de pe o uliță întreagă și de pe stânga și de pe dreapta, toate familiile respective au cel puțin un membru racolator, cel puțin un membru victimă”.

O altă metodă prin care aceste rețele operează este și cea prin care o vecină „binevoitoare” prezintă familiei fetei oportunitatea unui job de tip babysitter afară.

„Ele ( racolatoarele- n.r) prezintă imaginea asta, a unei femei plecate afară, muncită din greu, care are nevoie de cineva de încredere să o ajute la creșterea copiilor. „ Mă, Vasile te știu de ani de zile și pe tine și pe nevastă-ta, eu nu m-aș fi dus la nimeni altcineva, doar la fata voastră. Tu știi că e ca și copilul meu, a crescut sub ochii mei (…) bineînțeles că din momentul în care câștigă încrederea și ajunge acolo, în țara de destinație, din momentul acela începe drama”, mai declară Boseff.

Traficanții, în schimburile de mesaje cu victimele lor: „Ce face fata lu` tata, câți bani am făcut noi în seara asta?”

Monica Boseff a menționat faptul că, stând de vorbă cu femeile traficate în scopuri sexuale, căsătorite cu traficanții, a observat că schimburile de mesaje între victime și exploatatori au ca principală temă a discuției subiectul „profitului” pe care femeia l-a făcut până la momentul dialogului.

„Le întreb, ele primind mesaje, și gravide care au soții la benzinăria din colțul străzii sau la cafenea, le întreb primind mesaje așa, la câteva minute unul de altul, cine îți tot trimite mesaje în halul ăsta? „Aaa, păi e bărbatul meu”. Da, pe bune? Și ce scrie acolo? „Ce face fata lu` tata, câți bani am făcut noi în seara asta?”. Și zic, fata mea, da de ce folosește pluralul. Uite dacă tot vrea să folosească pluralul, spune-i că mai e un loc liber aici în bordel, spune-i că mă duc eu și-l iau cu mașina și îl aducem aici. Că ce faci tu face și el, mamă, lasă că-l învățăm noi. Și ea rămâne siderată, spune „Aoleu, ferească Dumnezeu, cum să-i spun așa ceva că mă omoară. Păi cum să te omoare? Că ai zis că e băiat bun și te iubește și te respectă. Păi cum merg una cu cealaltă mână în mână?”, povestește directorul Fundației „Ușa Deschisă”.

Boseff a conchis spunând că, de cele mai multe ori, aceste victime sunt atât de traumatizate și abuzate psihic, încât nu mai pot conștientiza proporțiile și gravitatea situației în care se află.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident cumplit pe DN 26, în Galați! Traficul rutier...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Un studiu major vrea să afle dacă supraviețuitorii cancerului sunt „super-oameni”