Prima pagină » Știri » Nouriel Roubini, interviu incendiar: „Mulți dintre oamenii pregătiți ai României au plecat în afară”

Nouriel Roubini, interviu incendiar: „Mulți dintre oamenii pregătiți ai României au plecat în afară”

Nouriel Roubini, interviu incendiar: „Mulți dintre oamenii pregătiți ai României au plecat în afară”

Celebrul econimist Nouriel Roubini, supranumit „Dr. Doom”, după ce a prevăzut Marea Criză din 2008, analizează la sânge economia românească, într-un interviu oferit celor de la Observatorul Antenei 1. Cresc taxele? Ce ne așteaptă după alegeri? Și ce carte trebuie să jucăm pe plan internațional? Roubini încearcă să găsească răspunsurile pentru România!

Nouriel Roubini are un mesaj optimist pentru români, în plină pandemie de coronavirus. Reformele structurale, instituţionale și judiciare sunt esențiale pentru o recuperare rapidă.

Pe de altă parte, tot ce România a lăsat la voia întâmplării înainte de pandemie este pătit cu o dobândă uriașă acum, a declarat Nouriel Roubini, în interviul exclusiv oferit jurnalistei Alessandra Stoicescu.

Roubini: „Mulți oameni pregătiți ai României au plecat afară”

Nouriel Roubini, economist: Una din provocările unei ţări ca România este că au plecat „creierele”, migraţia a peste jumătate de milion de români în alte părţi ale Europei. Şi mulţi dintre oamenii pregătiţi ai României au plecat în afară. Şi sunt necesare politici şi stimulente pentru a aduce aceşti oameni înapoi acasă pentru a contribui la productivitatea ţării.

Alessandra Stoicescu: Cum ar putea România opri asta? Acum avem nevoie de doctori, de asistente.

Nouriel Roubini, economist: Două soluţii. În primul rând trebuie să investiţi mai mult în capitalul uman care există încă în ţară. Doi: cred că România poate face mult mai multe reforme structurale, reforme instituţionale, reforme judiciare şi de alte feluri. Aveţi nevoie de o strategie pe termen mediu şi lung pentru a creşte productivitatea şi potenţialul de creştere a ţării pentru ca lumea să simtă că are oportunităţi de joburi, de venituri, de afaceri şi antreprenoriat acasă. Economia suferă, trebuie să oferi ajutor pentru venituri pentru cei mai afectaţi. Cei ale căror locuri de muncă sunt în pericol sau au devenit şomeri sau sunt foarte săraci. În acelaşi timp trebuie să fii sigur că întreprinderile mici, afacerile mici, microîntreprinderile care sunt fără lichidităţi sau în insolvenţă să nu ajungă la faliment.

Fără a lua aceste măsuri, ecuaţia va fi simplă. Taxele vor creşte, indiferent de ce ni se spune acum.

Nouriel Roubini: Este necesar să faceţi un plan pe următorii ani

Alessandra Stoicescu: Având alegeri anul acesta şi la anul. Îi face asta pe politicieni mai timizi?

Nouriel Roubini, economist: Există riscul ca atunci când ai alegeri să iei politici care sunt mai populiste. Vestea bună este că o ţară ca România porneşte cu un nivel al datoriei publice mai mic decât media la nivel european sau al zonei euro, mai puţin de 40% din produsul intern brut, aşa că această ţară are spaţiu fiscal. Dar, la fel de adevărat este că ţara are un deficit bugetar uriaş şi un mare deficit al datoriei externe, chiar înainte de criză. Este necesar să faceţi un plan pe următorii ani, să aveţi o consolidare fiscală.

Alessandra Stoicescu: Într-un fel, îmi spuneţi că vă temeţi că Guvernul va lua decizia de a creşte taxele. Pentru că e mai uşor, chiar dacă este o perioadă electorală.

Roubini: „Unii plătesc mult și alții evită să plătească”

Nouriel Roubini, economist: În cele din urmă, dacă vor fi mai multe cheltuieli cu Sănătatea, dacă vor fi cheltuieli pentru infrastructura publică, trebuie să finanţeze într-un fel aceste deficite. Să le finanţezi din taxe depinde dacă e un plan adecvat de taxe care sunt fie mai puţin constrângător. Unii oameni şi unele persoane plătesc partea lor de taxe şi alţii le evită, legal sau ilegal. Îmbunătăţirea sistemului de colectare a taxelor şi reducerea evaziunii fiscale ar fi politica corectă înainte de a decide să creşti taxele pentru alţii. Pentru că unii plătesc mult şi alţii evită.

Nouriel Roubini: Există potenţialul luminiţei de la capătul tunelului

Dar există şi veşti bune. Se vede luminiţa de la capătul tunelului.

Nouriel Roubini, economist: În cadrul Uniunii Europene este un lucru foarte bun că vor beneficia de fondul de recuperare nu doar Italia, Spania, Grecia, ci şi alte pieţe care sunt memebre noi ale UE, precum România şi altele care au fost în mod grav afectate de coronavirus. Avem nevoie de mai multă solidaritate şi reasigurări pentru a păstra coeziunea în Europa. Vestea bună este că Uniunea Europeană, în vreme ce prezice că scăderea activităţii economice în România va fi severă, de 6 procente, 6 procente înseamnă totuşi mai puţin decât media europeană de 9%. Iar în unele cazuri, ca Italia sau Spania, cifra se ridică chiar la 10 sau 11 procente. Dar Uniunea Europeană se aşteaptă că, dacă există un răspuns corect şi cu sprijinul care va veni de la UE cu fondul de recuperare şi cu alte forme de suport, economia ar putea creşte cu 4 procente anul viitor. Deşi va fi un an dureros pentru toată Europa, pentru zona euro şi pentru ţările noi membre, există potenţialul luminiţei de la capătul tunelului şi o mai puternică revenire economică anul viitor.

„Dr. Doom”: Poți avea un zid între țări, dar pandemia traversează orice țară

Iar mesajul celebrului economist american pentru români este plin de încredere.

Nouriel Roubini, economist: Deci îi simt pe români în spirit. Oamenii sunt foarte cordiali, muncitori, am cu adevărat foarte mult respect faţă de ce a reuşit ţara dumneavoastră şi oamenii sunt oameni minunaţi, foarte ospitalieri,ştiţi, când te confrunţi cu o pandemie, graniţele nu mai contează. Poţi avea un zid între ţări, dar pandemia traversează orice ţară, de aceea trebuie să existe solidaritate globală pentru a gestiona chestiuni cu impact global.

Mâine, de la ora 19:00, la Observator veţi putea urmări în exclusivitate a doua parte a interviului, despre cum îşi împart lumea noile mari puteri.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și