Novomatic: Loteria NU a îndeplinit condițiile contractuale care i-ar permite să primească 75 milioane de euro

Novomatic: Loteria NU a îndeplinit condițiile contractuale care i-ar permite să primească 75 milioane de euro
Report fabulos la Loto 6/49! Doar la Joker poți câștiga 2,4 milioane de euro / Tragerile au loc duminică, 4 octombrie
Publicat: 06/10/2015, 11:03

Loteria și Novo VLTech Solutions au încheiat în 2013 un contract de parteneriat (asociere în participație) pe termen lung în domeniul video-loteriei.

Potrivit contractului, firma din grupul Novomatic are obligația de a furniza 10.000 terminale de video-loterie, precum și sistemul de video-loterie asociat acestuia, iar Loteria Română are
obligația să asigure locații pentru amplasarea echipamentelor.

Veniturile obținute din asociere sunt împărțite între parteneri pe baze egale (50/50).

„Contractul prevede și acordarea Companiei Naționale Loteria Română, o singură dată, a unui venit minim garantat, în sumă de 75 milioane EURO, dacă anumite condiții sunt îndeplinite. Una dintre
condiții este aceea ca cel puțin 10.000 de terminale de video-loterie să fie instalate și operaționale. Din păcate, până la această dată, CN Loteria Română a putut pune la dispoziție locații pentru amplasarea numai a aproximativ jumătate din numărul agreat de terminale de video-loterie”, arată Novo VLTech Solutions, într-un comunicat.

Novo VLTech Solutions arată, de asemenea, că a acționat „întotdeauna cu respectarea deplină a tuturor oligațiilor contractuale asumate”.

„Contractul de asociere a fost inspectat și analizat de mai multe autorități ale statului și până în acest moment S.C. Novo VLTech Solutions S.R.L. nu are vreo informație referitoare la o eventuală plângere formulată împotriva acestui contract de către vreo autoritate. S.C. Novo VLTech Solutions S.R.L. iși exprimă, de asemenea, convingerea că orice inspectare ulterioară va confirma deplina respectare a dispozițiilor contractuale asumate”, susține firma.

Săptămâna trecută, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au ridicat mai multe documente de la Ministerul Finanțelor Publice, legate, potrivit unor surse judiciare, de contractul încheiat de Loterie cu grupul Novomatic.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că în cauza care vizează Loteria Română, anchetatorii au în vedere, printre alte probe, și un raport al Corpului de control al Ministerului Finanțelor.

Ministerul Finanțelor a anunțat că DNA a solicitat, în scris, pe 28 septembrie, unele documente referitoare la verificările efectuate de Corpul de Control al Ministrului la Loteria Română, pe care instituția le pune la dispoziție.

Sursele judiciare au precizat că raportul Corpului de control al Ministerului Finanțelor avut în vedere de anchetatori ar face referire la contractul cu Novomatic.

În 2013, Loteria Română a selectat grupul austriac de firme Novomatic pentru livrarea a 10.000 de terminale de videoloterie, contractul, semnat pe o perioadă de 15 ani, garantând companiei de stat, în anumite condiții, un venit de minumum 75 milioane de euro.

Livrarea echipamentelor de videoloterie a fost asigurată anterior de firmele Intralot și Intracom din Grecia, în baza unui contract de 100 millioane de dolari care se încheia în 2013. Contractul dintre Loterie și cele două firme grecești a făcut obiectul unei investigații a Consiliului Concurenței.

În octombrie 2014, DNA a făcut verificări la Loteria Română în cazul unor proceduri de achiziție publică, ancheta fiind atunci în faza stabilirii prejudiciului adus la bugetul de stat, declarau, pentru MEDIAFAX, oficiali ai DNA, care precizau că în cauză „se fac acte de urmărire penală”.

Potrivit unor surse judiciare, această anchetă vizează contractele încheiate între Loteria Română și firma greacă Intralot.

Loteria Română și Intralot au început să colaboreze în 2003, printr-un contract pe zece ani care viza jocuri loteristice și servicii suport și care a expirat în decembrie 2013. După expirarea contractului, acesta a fost prelungit prin acte adiționale.

În 2013, Consiliul Concurenței a amendat cu 16,85 milioane lei (aproximativ 3,76 milioane euro) Compania Națională Loteria Română, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom Holdings, pentru înțelegeri anticoncurențiale. Conform contractului care a expirat în 2013, Intralot primea 7,5% din încasările totale de la loto, pentru asistența tehnică oferită în exploatarea aparaturii electronice.

În august 2013, Loteria Română a solicitat oferte tehnice și financiare pentru implementarea unui sistem de jocuri loteristice și servicii suport. Solicitarea se referea atât la ofertarea unui preț global pentru achiziția serviciului la cheie, cât și ofertarea unui procent din profitul brut (GGR) obținut în urma asocierii Loteriei cu contractorul, ambele pe o perioadă de 10 ani.

Cea mai avantajoasă ofertă a fost înaintată de Intralot, așa cum reiese dintr-o analiză proprie a Loteriei, dar și dintr-un raport al casei de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații, angajată în acest sens.

În 25 iunie 2014, ministrul de atunci al Finanțelor, Ioana Petrescu, a semnat un ordin prin care a mandatat reprezentanții statului în AGA a Loteriei Române să împuternicească Consiliul de Administrație și conducerea executivă a companiei să înceapă negocierile pentru încheierea unui contract de asociere în participație, pentru operarea unui nou sistem loteristic. Petrescu a emis acest ordin întrucât ultimul act adițional la contractul cu firma Intralot urma să expire la 30 iunie 2014.

Contractul de asociere în participație urma să vizeze jocurile 6/49, 5/40, Joker, Noroc, Noroc Plus, Super Noroc, Pronosport, Pronosport S și servicii suport.

Referitor la acest subiect, Ioana Petrescu declara atunci că se poartă negocieri, în încercarea de a fi obținut un contract avantajos pentru Loteria Română.

Ioana Petrescu preciza că un raport al Corpului de Control, în cazul Loteriei Române, a fost finalizat, iar foștii directori sau membri ai AGA care apar în acest document ar urma să fie trimiși în judecată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
O familie locuiește de peste 40 de ani într-o casă din mijlocul unui sens giratoriu...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu, parastas de pomenire pentru Silviu Prigoană. Unde și când va avea loc evenimentul...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Permis auto confiscat! Decizie fără excepții pentru 30 zile. Șoferii se reclamă între ei
Loredana, costume speciale pt show-ul aniversar. Unde și-a făcut vedeta toate hainele pe care a...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Scandal la înmormântarea lui Liam Payne. Familia artistului nu vrea ca managerul său să fie...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?