„Nu faceți stocuri inutile de medicamente!” Anunțul producătorilor industriali

Publicat: 28 02. 2020, 18:35
Actualizat: 28 02. 2020, 18:35
Lopinavirul este un inhibitor de protează utilizat pentru a trata infecția HIV / Foto cu caracter ilustrativ / Sursa: Publimedia

Producătorii Industriali de Medicamente din România (PRIMER) le recomandă cetățenilor să evita panica, precum și „rezervele” inutile de medicamente în contextul în care și la noi în țară au fost confirmate primele cazuri de infectare cu noul tip ce coronavirus – CODIV-19.

De asemenea,aceștia au anunțat că nu există goluri de aprovizionare pentru medicamente fabricate în România, relatează ziaruldeiași.ro.

Reprezentanții susțin că sunt aprovizionați cu materie primă suficientă pentru a asigura necesarul de medicamente până în perioada iunie – uagust 2019.

„Aşadar, absenţa unor medicamente din piaţă nu este datorată infecţiei cu coronavirus, ci altor probleme punctuale (probleme tehnice, retrageri de medicamente din cauza preţului foarte mic şi a taxei clawback, exporturi paralele, etc.) care existau şi înainte de apariţia acestei boli”, precizează aceştia.

În plus, producătorii trag și un semnal de alarmă în ceea ce privește informațiile conform cărora o serie d emedicamente antivirale ar fi eficiente împotriva coronavirusului.

„Au apărut în spaţiul public informaţii despre o serie de medicamente antivirale şi clorochină care ar putea fi eficiente împotriva COVID-19. PRIMER consideră că achiziţionarea acestor preparate este inutilă în momentul de faţă, iar utilizarea lor, fără sfatul medicului, periculoasă din cauza efectelor secundare şi reacţiilor adverse care pot apărea”, au mai completat producătorii de medicamente.

Un alt aspect important specificat de PRIMER este faptul că scumpirea medicamentelor în acest context este ilegală.

Sursă FOTO: Shutterstock / caracter ilustrativ