Număr record de abonamente pentru UNTOLD vândute în primele minute
Ioana Chifor, PR manager la Untold, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că inițial au fost puse în vânzare 10.000 de abonamente, dar numărul acestora a fost suplimentat.
„Primele 15.000 de abonamente pentru Untold 2018 au fost vândute, marți, în primele minute de la punerea lor în vânzare. Deși inițial am anunțat că vor fi puse în vânzare doar 10.000 de abonamente, la ora 14, când s-a dat startul vânzărilor, zeci de mii de fani așteptau să-și asigure locul pentru cel de-al patrulea capitol Untold. De aceea, am decis suplimentarea numărului abonamentelor, astfel că, în doar câteva minute, 15.000 de abonamente au ajuns la cei mai înfocați fani ai festivalului, la un preț special de 400 de lei”, a spus Chifor.
Potrivit acesteia, în perioada următoare va fi anunțată data la care se va lansa o nouă rundă de abonamente. Cea de-a patra ediție a festivalului Untold va avea loc în perioada 2 – 5 august 2018 la Cluj-Napoca.