Prima pagină » Știri » Numărul copiilor cu probleme digestive internați în spitalele din Argeș a ajuns la 48

Numărul copiilor cu probleme digestive internați în spitalele din Argeș a ajuns la 48

Numărul copiilor cu probleme digestive internați în spitalele din Argeș a ajuns la 48
48 de copii cu probleme digestive sunt internați luni în spitalele din județul Argeș, numărul acestora crescând de duminică până luni cu șapte cazuri, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Argeș.

Reprezentanții Prefecturii Argeș precizează că din cei 48 de copii cu scaune diareice internați luni în unitățile spitalicești din județ, 39 sunt mai mici de doi ani.

Cei mai mulți copii, respectiv 37, se află internați la Spitalul de Pediatrie Pitești, patru copii primesc îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Pitești, secția boli infecțioase, iar alți șapte sunt internați la Spitalul Municipal Câmpulung.

La Spitalul Municipal Curtea de Argeș nu se mai află internat niciun copil cu probleme digestive.

Duminică erau internați 41 de copii cu probleme digestive în spitalele din județ, potrivit unei informări transmise de Prefectura Argeș.

Citește și