Numărul deținuților din penitenciarele românești a crescut în cinci ani cu peste 5.000. Câți deținuți sunt încarcerați în România

Publicat: 25 02. 2013, 21:33
Actualizat: 03 07. 2013, 17:05

Numărul deținuților din penitenciarele românești a crescut în ultimii cinci ani de la 26.212 în 2008 la 31.817 în 2012, în condițiile în care costul mediu lunar pentru un deținut este estimat la 417 lei, iar valoarea activităților prestate de aceștia a fost de 29,7 milioane de lei anul trecut.

În 2007, numărul deținuților din penitenciarele românești se ridica la 29.390, scăzând cu peste 3.000 într-un an, pentru ca, din 2008, să crească în fiecare an, până la 31.817 la sfârșitul anului 2012, arată cel mai recent raport de activitate al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Dintre cei aflați în detenție, 45,78 la sută sunt recidiviști, ponderea acestora situându-se aproximativ la același nivel, din 2009.

Potrivit aceluiași raport, capacitatea de cazare s-a majorat cu 783 de locuri anul trecut.

Costul lunar mediu de întreținere a unui deținut este de 417 lei, la care se adaugă contribuția la asigurări, de 77 de lei pe lună. Pentru hrana zilnică a unui deținut este prevăzută o normă de bază de 3,76 de lei, fără TVA, care corespunde la 2.855 de calorii.

În 2012, deținuților le-au fost acordate 814.092 de consultații medicale, adică 26,4 consultații, în medie, fiecărei persoane private de liberate.

Pe de altă parte, dacă ar fi luat în calcul și cheltuielile cu salariile angajaților ANP, costul lunar de întreținere a unui deținut s-ar ridica la aproximativ 2.200 de lei, potrivit reprezentanților ANP.

Personalul ANP numără 12.405 angajați și a avut, în 2012, un buget de 912,5 milioane de lei.

Tot anul trecut, 8.054 de deținuți au fost selecționați pentru activități lucrative și gospodărești, dintre aceștia, 2.990 desfășurând activități remunerate pe bază de contracte de prestări servicii.

Veniturile obținute prin munca prestată de deținuți s-au ridicat, tot anul trecut, la 29,7 milioane de lei, cea mai mare valoare înregistrată în ultmii 10 ani, se mai precizează în raport.

Din suma obținută, 60 la sută a revenit ANP, cu titlul de venituri proprii și cu destinația de îmbunătățire a condițiilor de detenței, iar din restul 40 la sută s-a plătit impozitul pe venit de 16 la sută, deținutul beneficiind astfel de 24 la sută din câștig. Banii deținuților sunt păstrați în două tipuri de conturi personale – unul pe care îl poate lichida după ce se eliberează și un altul din care poate cheltui pentru convorbiri telefonice și pentru a achiziționa produse de la magazinul penitenciarului.

Anul trecut, 4.222 de deținuți au beneficiat de cursuri de formare profesională, în domenii ca operator calculatoare, prelucrarea lemnului, zidărie, artă tehnică și fotografică.

În anul școlar 2012 – 2013, 2.696 de deținuți sunt înscriși la cursuri de școlarizare – 1.090 la nivel primar, 1.206 la nivel gimnazial, 395 la nivel liceal și 5 la nivel universitar.

Totodată, 3.233 de deținuți au participat la activități de voluntariat anul trecut.

Un număr de 10.229 de deținuți au fost eliberați condiționat în 2012, față de 9.212 în 2011 și 8.420 în 2010.

ANP are în subordine 21 de unități – secții pentru arest preventiv, 15 penitenciare cu regim închis și de maximă siguranță, 16 unități cu regim semideschis și deschis, două penitenciare pentru minori și tineri și un penitenciar pentru femei, șase secții pentru deținute existând și în alte penitenciare.

Cei mai mulți deținuți – 28.473 – sunt condamnați definitiv, 3.179 sunt arestați preventiv și condamnați în primă instanță, iar 165 sunt minori aflați în centre de reeducare.

Repartiția deținuților pe vârstă arată că majoritatea acestora, respectiv 11.220, au între 22 și 30 de ani, urmați de cei 10.408 care au între 31 și 40 de ani. O pondere importantă au și cei 7.541 de deținuți cu vârste între 41 și 60 de ani, iar cei mai puțini prezenți sunt din grupele de vârstă 18-21 de ani (1.676), 14-18 ani (444) și peste 60 de ani (528).

În penitenciarele românești se aflau, în 2012, 174 de cetățeni străini, cu preponderență turci – 35, moldoveni – 26 – și bulgari – 11.

În funcție de regimul detenției, cele mai multe dintre persoanele care se află în unitățile ANP, și anume 13.627, sunt în regim semideschis (condamnare de 1 – 5 ani, se pot deplasa neînsoțiți și pot desfășura diverse activități în interiorul penitenciarului), 7.933 sunt în regim închis (condamnare de 5 – 15 ani, se pot deplasa și pot desfășura activități în penitenciar sub supraveghere), 3.684 sunt în regim deschis (condamnate cel mult un an, pot desfășura activități și în afara penitenciarului), iar 2.143 sunt în regim de maximă siguranță (condamnare de peste 15 ani, deținuții sunt sub supaveghere continuă).

În schimb, clasificarea în funcție de durata pedepsei arată că 14.933 de deținuți sunt condamnați între 1 și 5 ani, 9.917 – între 5 și 15 ani, 2.872 – peste 15 ani, 766 – mai puțin de un an – și 150 sunt condamnați pe viață.

Infracțiunile contra patrimoniului le-au adus celor mai mulți – 16.584 – pedeapsa cu închisoare, acestea fiind urmate de cele contra persoanei, pentru care au fost condamnați 7.589 de oameni. Ceilalți au fost condamnați pentru infracțiuni de natură sexuală – 2022, infracțiuni privind traficul și consumul de droguri – 1.419, codul rutier – 1.218, comerțul electronic – 618, criminalitate organizată – 542, corupție – 62, infracțiuni contra statului – 2. Pentru alte infracțiuni, au fost condamnate la închisoare alte 1.761 de persoane.