Numărul polițiștilor rutieri, suplimentat pe autostrăzi și pe principalele drumuri naționale

Publicat: 15 02. 2012, 11:42
Actualizat: 27 07. 2012, 13:52

Numărul agenților de poliție rutieră a fost suplimentat cu peste două treimi pe cele două autostrăzi și pe principalele drumuri naționale, în special pe DN1 și DN1A, unde se circulă cu dificultate din cauza numărului mare de turiști care se îndreaptă spre stațiunile de pe Valea Prahovei.

Polițiștii vor fi prezenți în special pe porțiunile de drum unde riscul de accidente este mai mare și la orele de trafic intens, atât pentru fluidizarea circulației, cât și pentru prevenirea incidentelor rutiere, potrivit Poliției Rutiere.

"Atenție deosebită s-a acordat drumurilor naționale 1 și 1A, având în vedere valorile mari de trafic ce se înregistrează și se vor înregistra în următoarele două zile pe sensul de mers către Brașov. Pentru perioada 1 – 6 ianuarie, accentul va fi pus pe sensul de deplasare către București. Pentru autostrăzi și celelalte drumuri intens circulate vor fi luate măsuri similare în vederea asigurării unui trafic fluent la întoarcerea din vacanța de iarnă", se arată într-un comunicat al Direcției Poliției Rutiere din Poliția Română remis, sâmbătă.

Totodată, în noaptea de Anul Nou, polițiștii vor fi prezenți în zonele în care se organizează manifestări publice din orașe și stațiunile montane. Poliția Rutiereă precizează că dacă va fi necesar, circulația mașinilor în aceste zone va fi restricționată.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro