Prima pagină » Știri » Numărul românilor, care decid să REVINĂ în țară, este mai mare decât al celor care emigrează

Numărul românilor, care decid să REVINĂ în țară, este mai mare decât al celor care emigrează

Românii din diaspora continuă să rămână conectați cu locul în care s-au născut, iar dorul de casă și legăturile de familie îi fac pe tot mai mulți să se gândească la reîntoarcerea în țară.

Deși numărul românilor din afara granițelor se apropie de 6 milioane, pentru prima dată de la aderarea noastră la Comunitatea Europeană, numărul celor care revin l-a depășit pe cel al căror emigrează, o tendință susținută și de eforturile comunității Repatriat.

Plecat din România din 2016, la studii în Marea Britanie, Sebastian a decis să rămână și să lucreze acolo. Acum, la 27 de ani, are o afacere care merge bine, dar se gândește la casă.

„Acum sunt aici în căutarea oportunităților de a mă putea reîntoarce în România. Vreau să fiu acasă, de familie, de prieteni și de țara mea.” a declarat acesta pentru Euronews.

Bineînțeles, pentru unii dintre românii din diaspora, dorul de țară a fost o chemare puternică, pe care nu au ignorat-o. Diaspora are așteptări clare de la clasa politică.

„Este nevoie de mai multă predictibilitate, pentru că în momentul în care un cetățean, un român vrea să investească într-un anume domeniu de activitate, le va fi extrem de dificil să aibă predictibilitate, în condițiile în care pe viitor n-o să se știe la ce să se aștepte.”, a declarat un membru al comunității Repatriat.

Primarul Capitalei a recunoscut în fața românilor din diaspora provocările administrației locale atunci când vine vorba de implementare a unor proiecte inovatoare.

În prezent, numărul românilor din diaspora depășește 5,7 milioane de persoane, conform datelor oferite de Ministerul Afacerilor Externe. Principalele țări de destinație includ Italia, Spania, Marea Britanie, Germania și Statele Unite.

Recent, s-a observat o schimbare semnificativă. Pentru prima dată de la aderarea României la Uniunea Europeană, mai mulți români se întorc acasă decât pleacă. În 2022, peste 90.000 de persoane au revenit în România, în special tineri cu vârsta de până la 40 de ani.

FOTO: Pixabay

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și