Rata șomajului în formă ajustată sezonier s-a redus în noiembrie cu 0,2 puncte procentuale față de luna anterioară, la 6,7%, iar comparativ cu noiembrie 2011 este în scădere cu 0,9 puncte, numărul șomerilor în vârstă de 15-74 ani ajungând la 674.000 de persoane, potrivit datelor anunțate de INS.
În octombrie erau 695.000 de șomeri, iar în luna noiembrie a anului trecut 750.000.
„Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,1 la sută în cazul persoanelor de sex masculin și 6,2 la sută în cazul celor de sex feminin)”, se arată într-un comunicat al INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,3 la sută pentru luna noiembrie 2012 (5,7 la sută în cazul bărbaților și 4,7 la sută în cel al femeilor).
Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 72,6% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna noiembrie 2012.
Datele se referă la șomajul definit de Biroul Internațional al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, șomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan trei condiții – nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.