Numărul uriaș de extracomunitari care au ajuns în Germania de la începutul anului 2015

Publicat: 20 11. 2015, 20:04

„Joi seară, a fost depășită cifra de 900.000 de imigranți extracomunitari înregistrați la nivel național”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului bavarez de Interne.

Guvernul federal german, condus de cancelarul Angela Merkel, a estimat că cel puțin 800.000 de extracomunitari – imigrați și refugiați – ar putea veni în Germania în cursul anului 2015. Alți politicieni au avertizat că în Germania ar putea ajunge peste un milion de imigranți extracomunitari.

Popularitatea cancelarului Angela Merkel a scăzut din cauza politicilor flexibile privind venirea extracomunitarilor.