Prima pagină » Știri » Numele unui județ din România s-ar putea schimba: „Este o reparație istorică”

Numele unui județ din România s-ar putea schimba: „Este o reparație istorică”

Numele unui județ din România s-ar putea schimba:
Un grup de inițiativă, format din reprezentanții unor asociații, ai autorităților județene și locale, dar și parlamentari din toate partidele, s-a reunit sâmbătă la Caracal pentru a propune adăugarea la numele județului Olt a denumirii de Romanați, ca și reparație istorică.

Din grupul de inițiativă fac parte reprezentanții unor asociații din Caracal, dar și prefectul județului Olt, Silviu Neacșu, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul din Caracal, Liviu Radu, viceprimarul Octavian Stănescu, alături de senatorii Paul Stănescu, Renică Diaconescu( ambii PSD), Simina Mirea (PNL) și deputații social-democrați Florin Iordache, Marius Iancu, Alexandru Stănescu și Dan Ciocan.

De asemenea, inițiativei de adăugare a numelui de Romanați la cel al județului Olt au aderat și episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Sebastian.

Senatorul Paul Stănescu a afirmat că modificarea numelui județului în Olt-Romanați ar întări identitatea sa cultural-istorică.

”Vreau ca această întâlnire să nu fie politică sub nicio formă, ci una civică. De aceea am invitat și toți parlamentarii de Olt, senatori și deputați din toate partidele. Au venit o parte, dar cu toții sunt de acord cu demersul nostru. Ceea ce am început noi astăzi este un proiect care ne-am dori să aibă o finalitate. Totul a pornit de la o idee care s-a propagat în mintea multora dintre noi. Nu vrem să schimbăm denumirea județului Olt, ci să adăugăm și Romanați. Eu cred este o chestiune profundă să facem acest lucru pentru că, în primul rând, vorbim de o reparație morală pentru toți cei care au locuit într-un județ cu o istorie importantă, atestat în 1496, pe timpul domnitorului Radu cel Mare. Eu cred că identitatea cultural-istorică a județului nostru se va întări foarte mult”, a afirmat parlamentarul.

El a adăugat că schimbarea nu îi va afecta pe cetățeni, în sensul că aceștia nu vor fi nevoiți să-și schimbe actele de identitate sau numerele de înmatriculare ale autoturismelor.

”Am considerat că este foarte important să ne întâlnim și cu colegii noștri parlamentari, indiferent de ce coloratură politică ar fi ei, pentru că din punct de vedere tehnic sunt două faze. Mai întâi, un referendum pe care îl convoacă președintele Consiliului Județean Olt. Apoi, dacă referendumul e valid, urmează promovarea unei legi în Parlament cu noul nume al județului, Olt-Romanați. Trebuie să precizăm în lege că nu se vor schimba documentele cetățenilor, ci totul se va întâmpla atunci când acestea vor expira. Avem nevoie de majoritatea în Parlament și nu vă ascund că și politic am cerut partidului din care fac parte să-și dea acordul pentru acest lucru”, a spus Stănescu.

Demersul grupului de inițiativă nu are nici opreliști constituționale, potrivit senatorului Stănescu.

”Eu și domnul deputat Iordache am fost la președintele Curții Constituționale, domnul Valer Dorneanu, cu care am avut o discuție pe această temă. Nu sunt probleme de constituționalitate”, a mai spus el.

După o perioadă de informare a cetățenilor județului, în această toamnă ar urma să fie organizat un referendum pentru adoptarea noii denumiri. Ulterior, rezultatul plebiscitului se va concretiza într-o lege pe care inițiatorii vor să o aprobe, până la sfârșitul acestui an.

Cel care va chema oltenii la referendum este președintele CJ Olt, Marius Oprescu, acesta ținând să precizeze că demersul reprezintă doar o reparație istorică și nu are alt substrat, iar cetățenii nu vor avea de suferit în vreun fel.

”Acum un an, când am sărbătorit un anumit număr de ani de când este atestat județul Romanați, a reapărut această idee. Eram în sala Teatrului Național și s-a vorbit de o măsură reparatorie prin adăugarea numelui de Romanați la Olt. De atunci am spus că sunt de acord cu această idee atât timp cât ea va căpăta o conotație serioasă pe care s-o putem transforma într-un referendum. Iată că astăzi, după mai multe întâlniri la care am fost invitat și o serie de adrese, este prima întâlnire serioasă, într-un grup mai mare. Cred că alături de noi, oamenii din Romanați, reprezentanții publici ai instituțiilor și reprezentanții oamenilor din județul Olt, la următoare întâlnire a acestui grup de inițiativă e nevoie să adere și mai mulți oameni din cultură și reprezentanți din partea cealaltă a Oltului, din vechiul județ Olt. Este foarte important să plecăm cu ideea că nu se schimbă nimic, e vorba despre o reparație istorică și despre adăugarea la numele actual a cuvântului Romanați. Nimeni nu trebuie să încerce să transforme aceste demers în altceva decât ceea ce trebuie să fie”, a afirmat Oprescu.

Episcopia Slatinei și Romanaților, modelul inițiatorilor

Liderii din grupul de inițiativă au luat drept exemplu experiența înființării unei episcopii noi în județul Olt, care a preluat denumirea de ”Slatinei și Romanaților”.

Episcopul Sebastian a explicat că denumirea a venit ca urmare a unor solicitări din partea unor credincioși din Caracal și Corabia.

”La început, cei care au înființat episcopia aceasta au avut nedeplina inspirație să-i zică doar Episcopia Slatinei, ceea ce o reducea cel puțin ca nume doar la orașul Slatina, ceea ce era nedrept. Eu nu sunt nici oltean și nici romanațean, vin din Muntenia și nu știam nimic despre ce se întâmplă aici. Venind însă am reperat această amărăciune, această mâhnire a dumneavoastră a celor din Romanați, faptul că va dispărut, într-un fel, istoria, cultura și ați fost nedreptățiți prin suprimarea numelui acestuia din administrația publică. Lucrurile au căpătat un anumit contur atunci când am avut noi prima ședință a adunării noastre eparhiale, când au venit oameni din Caracal și din Corabia și mi-au adus la cunoștință despre această nedreptate și mi-au cerut ca măcar noi ca Episcopie să salvăm numele de Romanați”, a afirmat Preasfințitul Sebastian.

”Ce s-a întâmplat cu Romanațiul a fost pur și simplu un asasinat administrativ-teritorial”

Județul Romanați a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Oltenia. Reședința județului era orașul Caracal. Județul se afla în partea sud-vestică a României Mari, în sud-estul regiunii Oltenia. Județul se învecina la vest cu județul Dolj, la nord cu județul Vâlcea, la est cu județele Olt și Teleorman, iar la sud cu Bulgaria. Cuprindea partea de sud-est a actualului județ Dolj, partea central-sudică a actualului județ Olt și o mică parte din sud-vestul județului Teleorman de astăzi (comuna Islaz). Județul a fost desființat odată cu reforma administrativă din 6 septembrie 1950.

Profesorul de istorie Dumitru Botar a explicat că dispariția de pe harta României a județului Romanați a reprezentat mai mult decât o nedreptate.

”De câte ori mă trezesc în fața unei mari nedreptăți, reacționez și eu la fel de dur, dar ce s-a întâmplat cu Romanațiul n-a mai fost o nedreptate, a fost pur și simplu un asasinat administrativ-teritorial. Pur și simplu, el a fost eliminat de pe harta administrativă a țării, dar nu și din istorie, nu și din cultură, nu și din inimile noastre. Județul a fost dintotdeauna unitatea administrativă de bază a Țărilor Române. A existat o scurtă perioadă când Carol al II-lea a renunțat la județe și a înființat ținuturile. Apoi, a venit anul 1950 pe care nu-l condamnăm pentru că atunci au dispărut toate județele. România a avut o nouă hartă administrativ teritorială, după modelul sovietic cu regiuni și raioane. Ne-am bucurat apoi în 1968 când «Fhurer-ul de la Scornicești» (Nicolae Ceaușescu – n.red.) a luat o hotărâre de a se reveni la vechea împărțire teritorială, pe județe. Însă, bucuria noastră a fost de scurtă durată pentru că Legea de organizare administrativ teritorială a exclus 21 de județe, între care și Roman, Câmpulung Muscel, Râmnicu Sărat, Sighișoara, Lugoj sau Romanați. Ne-am trezit că județul Romanați nu a mai fost. De atunci a început durerea noastră”, a afirmat Botar.

Autor

Citește și