Numirea șefului Inspecției Judiciare, pe ordinea de zi a unei noi întruniri a plenului CSM
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii este programat să se reunească în ședință miercuri, la ora 13.00, potrivit ordinii de zi publicate pe site-ul instituției.
Al treilea punct al ordinii de zi a ședinței îl reprezintă validarea rezultatelor concursului pentru numirea lui Lucian Netejoru în funcția de șef al Inspecției Judiciare.
Netejoru a obținut, la concursul din martie susținut în fața comisiei CSM, un nou mandat, el fiind și singurul candidat. Judecătorul Lucian Netejoru a obținut încă un mandat la șefia Inspecției Judiciare, în urma concursului organizat pe 28 martie de Consiliul Superior al Magistraturii, el fiind unicul concurent. Lucian Netejoru a obținut postul de inspector-șef al Inspecției Judiciare cu punctajul maxim de 100 de puncte. Netejoru a obținut, astfel, un mandat de încă trei ani la conducerea secției, după ce a susținut interviul în fața șefei CSM, Lia Savonea, care a condus comisia din care au mai făcut parte Evelina Oprina, Victor Alistar, Andreea Chiș și Florin Deac. Mandatul lui Lucian Netejoru la Inspecția Judiciară s-a încheiat pe 1 septembrie anul trecut, însă din acel moment, el a condus instituția ca interimar.
Al patrulea punct de pe ordinea de zi a ședinței plenului îl reprezintă organizarea concursului pentru numirea în funcția de procuror șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, din cadrul Parchetului General, după ce actualul șef, Gheorghe Stan, a fost numit judecător la CCR.
Discuția va avea loc după ce Camera Deputaților a votat, în urmă cu o săptămână, pentru numirea lui Gheorghe Stan, șef al Secției de Investigație a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), în funcția de judecător al Curții Constituționale a României. Gheorghe Stan a fost ales cu 174 de voturi, detronându-i pe Ioan Cupșa, propus de PNL, care a obținut 63 de voturi, și pe Vlad Ștefan, propus de USR, care a obținut doar 25 de voturi „pentru”. Înainte de a deține șefia Secției de anchetare a magistraților, Gheorghe Stan a fost adjunctul lui Lucian Netejoru la conducerea Inspecției Judiciare.
Un alt punct de pe ordinea de zi îl reprezintă, totodată, suplimentarea numărului de posturi din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.
Inițial, ședința plenului CSM a fost programată pentru marți, 14 mai, însă nu a fost întrunit cvorumul legal de prezență astfel că ea a fost amânată pentru miercuri. De la ședința de marți au lipsit Tatiana Toader, care e concediu postnatal, Andrea Chis, care e în delegație la Luxembourg și Romeo Chelaru, care avea concediu aprobat mai demult, potrivit reprezentanților CSM, dar și procurorii Cristian Ban și Florin Deac. Cvorumul de ședință este de 15 membri.