Nuțu Cămătaru către judecători: Dați-mi o sentință cu injecție letală, sunt infractorul de serviciu

Publicat: 07 03. 2013, 18:46
Actualizat: 29 07. 2014, 20:38

Ion Balint, zis Nuțu Cămătaru, a spus, joi, la Curtea de Apel București, că a ajuns „infractorul de serviciu” al procurorilor și că în acest caz judecătorii ar trebui să pronunțe „o sentință cu injecție letală” sau o sentință prin care să fie ținut departe de familie.

Curtea de Apel București a judecat joi recursurile făcute de Ion Balint, Gigi Daniel Chiras, Licuță Udilă, Adrian Răducu Bică și Bogdan Dumitrache împotriva deciziei de arestare preventivă dispusă în 23 februarie de Tribunalul București.

În declarația pe care a dat-o în fața celor trei judecători ai Curții de Apel București, Nuțu Cămătaru a arătat că este victima sistemului judiciar românesc, mai precis a anchetatorilor DIICOT, care din anul 2004 l-ar „hărțui” în mod sistematic.

Nuțu Cămătaru a spus că vrea să fie protejat de procurorii care îl anchetează încă din 2004 și că întreaga situație privind acest dosar reprezintă un spectacol mediatic, amintind despre povestea potrivit căreia el ar fi dat oameni la lei.

Totodată, Nuțu Cămătaru a mai spus că el nu conduce niciun grup de crimă organizată, ci este victima Ministerului Public.
„Nu am legătură cu niciun grup infracțional, iar eu cu fratele meu nu ne-am văzut de când a fost eliberat, n-am vorbit cu el la telefon nici cât am fost închis, de frică să nu se spună că suntem un grup infracțional. Când eram în libertate am vorbit de două ori. Se vorbește de un clan, eu am doar un băiat de 14 ani, iar în rest toată familie este arestată. Soția este arestată că a cumpărat influența de la un judecător”, a mai declarat Nuțu Cămătaru în fața judecătorilor.

În legătură cu presupunerea că ar fi fugit pentru a se sustrage urmăririi penale Nuțu Cămătaru a arătat că a plecat de acasă pe motiv că erau oprite gazele și că a fost împreună cu o iubită de-a sa într-o altă locație, pentru că nu putea merge acasă, unde era copilul lui de 14 ani.

„M-am dus la un prieten pentru că e aproape de Lia Manoliu, de unde stă iubita mea. Apartamentul era pe șoseaua Fundeni, dacă m-ar fi anunțat cineva că urmează să fiu arestat nu mai veneam nicăieri. Am fost să cumpăr doi cai, nu am vrut să mă sustrag”, a arătat Nuțu Cămătaru.

Acesta a mai spus că are încredere că instanța de recurs nu-i va menține mandatul de arestare eliberat de Tribunalul București, precizând că, dacă va face acest lucru, ar fi mai bine să-i dea o „sentință la injecție letală” sau „o sentință care să-l țină departe de familie”.

Acesta le-a cerut judecătorilor să-i admită recursul și să dispună punerea lui în libertate.

La rândul lor, celelalte patru persoane arestate alături de Ion Balint în acest caz au solicitat lăsarea lor în libertate. Avocatul unuia dintre inculpați care a fost împușcat în timpul unui scandal dintre clanuri a adus la instanță tricoul găurit de gloanțe pe care acesta îl purta la momentul răfuielii, aspect care l-a enervat pe judecător.

În această cauză se fac cercetări față de 67 de persoane, acuzate de constituire a unui grup infracțional organizat, tentativă de omor calificat și deosebit de grav, lipsire de libertate, șantaj, nerespectarea regimului armelor si munițiilor, operațiuni fără drept cu dispozitive interzise, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice.

În 23 februarie au fost arestați 29 de lideri și membri ai grupărilor Cămătarilor și Sportivilor, printre care Nuțu și Sile Cămătaru și Radu Cristian Roșca.

Completul de judecată de la Tribunalul București care a dispus arestarea preventivă a lui Nuțu Cămătaru și a celorlalte patru persoane a arătat în motivarea deciziei din 23 februarie că Nuțu Cămătaru a fugit cu câteva ore înainte ca anchetatorii să descindă la casa acestuia, fiind găsit într-o locuință, unde s-a ascuns pentru a nu fi reținut.

Instanța a apreciat că dacă ar fi lăsați în libertate, există riscul ca aceștia să reia activitatea infracțională, precizând totodată că au fost condamnați sau sunt cercetați penal pentru infracțiuni similare, „dând astfel dovadă de o perseverență infracțională”.
Procurorii DIICOT au făcut în 22 februarie 115 percheziții la locuințele unor membri ai grupărilor Cămătarilor și Sportivilor, de unde au ridicat sume importante de bani, bijuterii, mașini de lux și droguri.

Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfășurat pe două paliere infracționale. Astfel, în perioada 2008 – 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, „în scopul asigurării supremației la nivel infracțional în municipiul București”, situații ce au avut drept consecință punerea în primejdie a vieții și integrității corporale a membrilor grupării, dar și a altor persoane. De asemenea, membrii celor două clanuri au săvârșit infracțiuni de violență, „generatoare de beneficii financiare substanțiale”, în urma recuperării unor împrumuturi de bani dați cu camătă.