O adolescentă de la țară, care a luat 10 la Evaluarea Națională, își dorește să ajungă pentru prima dată în viața ei la mare
Diriginta Cristinei a spus că, la ultima discuție privind orientarea în carieră, a aflat de la adolescentă că și-ar dori să meargă la Filologie, la un liceu din Craiova, iar mai târziu să urmeze Facultatea de Jurnalism, transmite Adevărul.
Eleva se gândește și la costurile pe care le vor suporta părinții ei. Dacă merge la un liceu de la Corabia, este mai ieftin pentru aceștia, care lucrează la o croitorie.
Întrebată, după rezultatul bun obținut la Evaluarea Națională, ce și-ar dori, Cristina a spus că vrea ca părinții ei să fie fericiți și încă ceva. „Tot timpul mi-am dori să merg la mare, dar dacă nu s-a putut… O să merg într-o bună zi”, a declarat ea.
Adolescenta și-ar dori să aibă, în viitor, un job bun, care să îi permită să călătorească. A fost o singură dată în Anglia, la o mătușă, atunci când și tatăl ei lucra acolo.