O aeronavă Tarom cu destinația Amsterdam s-a întors din drum după ce un geam exterior s-a fisurat
„Compania TAROM informează asupra întoarcerii din cursă a aeronavei de tip Boeing 737-700, cu destinația Amsterdam, din motive tehnice. Decizia comandantului de a întoarce aeronava din cursă respectă întocmai normele și procedurile de siguranță și securitate de aviație civilă. Motivul cunoscut la acest moment este fisurarea unui geam exterior, cu rol pur decorativ”, se arată într-un comunicat de presă al companiei, remis MEDIAFAX.
Compania transmite că siguranța și securitatea pasagerilor și a echipajului nu au fost puse în pericol, precizând că geamul care a suferit modificări – în exteriorul aeronavei – are un rol decorativ.
„Pasagerii sunt protejați de încă două straturi de material special, care nu au suferit nici un fel de modificare în timpul zborului. (…) Aeronava va fi înlocuită cu maximă celeritate pentru a duce pasagerii la destinație în condiții de maximă siguranță și confort. În acest moment estimăm o întârziere de 2 ore. Din momentul aterizării, aeronava de tip Boeing 737-700 va fi supusă verificărilor tehnice amănunțite”, mai transmite Tarom.