Prima pagină » Știri » O altă casă din Slatina a lui Bercea Mondial, construită fără autorizație, a fost DEMOLATĂ

O altă casă din Slatina a lui Bercea Mondial, construită fără autorizație, a fost DEMOLATĂ

O altă casă din Slatina a lui Bercea Mondial, construită fără autorizație, a fost DEMOLATĂ
O altă casă a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, din Slatina este demolată de rudele acestuia, care au demontat deja acoperișul, după ce, în 3 iulie, Curtea de Apel Craiova a decis că imobilul fusese ridicat fără autorizație de construire, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unor funcționari din Primăria Slatina, aproximativ zece persoane, între care și rude ale lui Bercea Mondial, au urcat, luni seară, pe acoperișul imobilului de pe strada Pitești nr.187 și l-au demontat. Oamenii au dat jos țigla și scândurile și le-au încărcat într-un camion.

Marți dimineață, câțiva dintre aceștia au revenit și s-au apucat să lucreze la demolarea zidurilor.

Casa este construită pe o suprafață de 1.400 de metri pătrați.

Curtea de Apel Craiova a dat termen 30 de zile pentru demolarea casei construite fără autorizație, iar dacă proprietarul nu o va demola în totalitate în termenul legal autoritățile locale se vor ocupa de această operațiune.

„Vom parcurge aceeași pași legali ca și la prima casă și în termenul convenit de lege această casă va fi pusă la pământ, este a doua casă, al doilea succes. Așteptăm să vedem cum buldozerele vor intra să o demoleze. Noi sperăm că o va demola proprietarul pentru că este o operațiune mult mai dificilă, față de prima casă pentru că vorbim de un imobil foarte mare”, a declarat Darius Vâlcov, primarul Slatinei.

În 3 iulie, Curtea de Apel Craiova a decis, definitiv si irevocabil ca imobilul construit ilegat pe strada Pitești nr. 187 să fie demolat.

Atunci, viceprimarul din Slatina Minel Prina declara că imobilul de 1.400 de metri pătrați a fost ridicat pe numele a doi interpuși din Drăgănești Olt ai lui Bercea Mondial, fără autorizație de construire, astfel că Primăria din localitate a decis demolarea acestuia.

Aceasta este cea de-a doua casă pentru care Primăria Slatina a câștigat dreptul în instanță de a fi demolată pentru că este construită ilegal.

Bercea Mondial deține atât pe numele lui, cât și pe numele unor interpuși mai multe imobile făcute după același proiect, în municipiul Slatina, care sunt închiriate unor comercianți.

Una din case a fost demolată la sfârșitul anului trecut de Primăria Slatina. Casa, care avea două etaje, se afla pe strada Pitești nr. 110-112, din municipiul Slatina, și avea o suprafață construită de 361 de metri pătrați, terenul având peste 1.000 de metri pătrați. Imobilul era înregistrat pe numele altei persoane, Oravița Stoiculescu.

Bercea Mondial a construit în Slatina mai multe case pe baza unei singure autorizații, iar de-a lungul anilor a avut mai multe procese cu Primăria, care a cerut demolarea imobilelor.

Bercea a început construcția imobilelor în Slatina în 2002, când a cumpărat un teren pe bulevardul Al. I. Cuza, după care a început să construiască fără să aibă vreo autorizație. Pe numele lui Sandu Anghel este înregistrat un singur imobil.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost arestat preventiv în 20 februarie 2011, într-un dosar în care era cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat nepotul, Ionuț Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Craiova.

Bercea Mondial a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare, fiul lui a primit șapte ani de închisoare, iar soția lui Anghel Sandu a fost condamnată la trei ani cu suspendare.

Ulterior, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare și portul cuțitului, fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața ori integritatea corporală a persoanelor.

De asemenea, Sandu Anghel a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Craiova pentru spălare de bani și evaziune fiscală în formă continuată, iar pentru recuperarea prejudiciului a fost pus sechestru pe conturi de peste 100.000 de euro și 400.000 de lei, precum și pe 13 imobile.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din județul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetați de Poliția Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru șase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele șefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanța.

Citește și