O ambarcațiune cu 29 de migranți din Orientul Mijlociu, interceptată de Garda de Coastă în Constanța
O ambarcațiune la bordul căreia se aflau 29 de migranți din Orientul Mijlociu, între care opt copii, a fost interceptată de polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă în județul Constanța, migranții spunând că sunt cetățeni afgani și intenționau să ajungă în țări din spațiul Schengen.
Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră – Garda de Coastă, sâmbătă, în jurul orei 13.40, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat o ambarcațiune suspectă în Marea Neagră, la aproximativ trei mile marine travers de zona Chituc din județul Constanța.
În zona indicată au plecat două ambarcațiuni din cadrul Grupului de Nave Constanța, care au interceptat nava – o ambarcațiune de mici dimensiuni, cu o lungime de nouă metri, care nu avea pavilion arborat.
Ambarcațiunea avea probleme tehnice la sistemul de propulsie, astfel că o navă a Gărzii de Coastă a tractat-o în zona bazinului portuar al Grupului de Nave Constanța, pentru control.
În urma verificărilor s-a stabilit că la bordul navei se aflau 29 de persoane – 17 bărbați, patru femei și opt copii. Persoanele despistate la bord au spus că sunt cetățeni afgani și intenționau să ajungă în țări din spațiul Schengen.
Un număr de 13 persoane au avut nevoie de intervenție de specialitate din partea autorităților medicale din Constanța, 11 fiind transportate pentru investigații la o unitate medicală deoarece acuzau o stare febrilă.
În prezent, polițiștii de frontieră fac cercetări în acest caz pentru infracțiunea de „intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”.