O angajată de la Primăria Sectorului 3 a fost reținută joi, după ce a fost prinsă în flagrant când lua mită 700 de lei de la o persoană, căreia i-a spus că o poate ajuta să obțină în concesiune un teren în zona Udriște din Capitală, pentru o firmă de asigurări auto.
Procurorii Parchetului Tribunalului București au dispus reținerea învinuitei V.D., funcționar public în cadrul Primăriei Sectorului 3 București – Direcția Utilități Publice, Serviciul Monitorizare și Control și au cerut instanței arestarea preventivă a acesteia pentru 29 de zile.
Femeia a fost prinsă în flagrant joi, după ce a pretins și primit 700 de lei de la o persoană, denunțătoare în cauză, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului București remis agenției MEDIAFAX.
În schimbul banilor, angajata Primăriei Sector 3 a promis că va interveni la funcționari ai Serviciului Cadastru și Urbanism, în scopul de obținerii în concesiune de către denunțător a unui teren în zona Udriște din Capitală, „în vederea desfășurării activității comerciale a unei societăți de asigurări auto”, au precizat procurorii.
La acțiunea de prindere în flagrant au participat procurori din Parchetul Tribunalului București și polițiști de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din Poliția Capitalei.