90% dintre cei care au răspuns au fost atrași mai ales de pauza de bere și au nevoie de ajutor specializat, declară specialiștii.
Un adolescent de 14 ani din Iași a ajuns la spital, la începutul anului, cu o alcoolemie-record de peste 5 la mie, după ce a băut țuică. Nu este însă un caz singular, scrie știrileprotv.ro.
„Se înregistrează tot mai mulți tineri cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, internați pentru boli asociate consumului excesiv de alcool: ciroze, hepatite. Doar la nivelul județului Iași sunt peste 1.300 de copii. Ei caută să-și proiecteze o imagine matură consumând alcool, iar pe termen lung, cu siguranță își pot arata viața”, a declarat Liliana Foca, coordonator al proiectului.
Un ONG din șase județe din Moldova a organizat un experiment, în care se oferea un job de agent de vânzări cu pauză de bere.
„- Cum vi s-a părut pauza de bere propusă de compania noastră?”
„- Eu cred că o să facă minuni. Cred că pauza aia de bere o să fie binevenită, când o să-i trebuiască, când o să vrea el”.
„Am lansat un anunț de angajare pe diferite site-uri în care dăm oportunități de joc, printre care și o pauză de bere. Mare parte din tineri, 90%, ne contactează pentru că le-a sunat interesant acea pauza de bere”, a declarat Victoria Cantîr, reprezentantul asociației.
Voluntarii au discutat în ultimele zile cu sute de tineri interesați. Cei care cad în capcană au nevoie de sprijin, spun medicii. România este pe locul cinci în lume, în rândul țărilor cu cel mai mare consum de alcool, cu 14,4 litri pentru un locuitor, în fiecare an.