O bacterie periculoasă, rezistentă la antibiotice, a fost descoperită într-o piscină din România
Prezența bacteriei a fost raportată în timpul unor controale efectuate marţi, de comisarii Comandamentului Delta Dunării în Murighiol.
Într-o piscină a fost descoperită bacteria Pseudomonas aeruginosa, foarte periculoasă pentru oameni şi animale deoarece este rezistentă la antibiotice.
„Abaterile constatate de comisarii ANPC au fost: -nerespectarea parametrilor fizico-chimici prevăzuti de OMS 994/2018, respectiv clor rezidual liber determinat de sub 0,3 mg/L, iar ph-ul apei peste 8,2; – ultimul buletin de analiză al apei din piscină, în posesia căruia operatorul economic a intrat în seara zilei de 16.08.2021, indicând prezenţa bacilului piocianic (pseudomonas aeruginosa), în valoare de 9 UFC/100 ml, faţă de 0 UFC/100 ml, obligatoriu”, au anunţat, pe Facebook, reprezentanţii ANPC.
Bacteria poate provoca pneumonie şi infecţii ale sângelui
Bacteria descoperită în apă poate provoca pneumonie şi infecţii ale sângelui, spun specialiştii. De aceea, activitatea piscinelor a fost oprită temporar, iar proprietarii lor au fost amendaţi.
„Au fost aplicate 2 amenzi contravenţionale, în valoare de 35.000 lei, la care s-au adăugat măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciilor la piscina şi a utilizării toboganelor, până la remedierea deficienţelor (refacerea şi prezentarea echipelor de control a unor analize corespunzătoare şi a documentelor necesare toboganului), cu propunere de închidere temporară a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni”, au precizat cei de la Protecţia Consumatorilor.
Controalele vor continua şi în perioada următoare.