Prima pagină » Știri » O badantă româncă din Italia a devenit VICTIMA unui escroc sentimental. Femeia a pierdut 23.000 de euro

O badantă româncă din Italia a devenit VICTIMA unui escroc sentimental. Femeia a pierdut 23.000 de euro

O badantă româncă din Italia a devenit VICTIMA unui escroc sentimental. Femeia a pierdut 23.000 de euro

O româncă, care venise în Italia, pentru a se angaja ca îngrijitoare, a devenit victima unei escrocherii sentimentale pe Facebook. Femeia a rămas, astfel, fără 23.000 de euro, informează Gazzetta di Reggio.

Românca a făcut greșeala a de a avea încredere într-un bărbat pe care îl cunoscuse pe rețelele de socializare, însă nu-l întâlnise niciodată în viața reală. Adevărul era că în spatele identității de bărbat prezentabil se ascundea o cu totul altă persoană. Până ca femeia să-și dea seama, escrocul deja reușise să o facă să se îndrăgostească de el și să-i câștige încrederea deși nu se văzuseră niciodată.

În scurt timp, individul a început să-i ceară victimei sume de bani. Femeia a alertat autoritățile atunci când a realizat că deja oferise „iubitului” ei virtual suma de 23.000 de euro.

Conaționala a relatat întreaga întâmplare în tribunalul din Reggio Calabria, în fața judecătorului Francesca Piergallini.

Românca a povestit că escrocul o alinta „iubire” (amore) și „comoara mea” (tesoro mio), și a făcut-o să creadă că se vor căsători, la un moment dat, deși se cunoșteau doar virtual.

Bărbatul inventa constant scuze pentru a evita întâlnirea, în schimb, continua să-i ceară bani, pe care ea îi trimitea regulat, dându-i o mare parte din salariul ei:

„Mă numea iubire, comoara mea și odată a avut nerușinarea de a spune că va veni la mine și-mi va returna toți banii” – a povestit femeia.

„La început scriam în engleză, apoi în italiană. Odată mi-a cerut să-i împrumut 4.800 de euro pentru a elibera un pachet, considerat foarte important, provenit din Turcia. I-am dat banii în două tranșe.

Îmi făcea complimente, spunea că îi place de mine ca femeie. A ajuns să spună că ne-am putea căsători. Povestea că nu putea veni în Italia din motive legate de documente și mi-a cerut din nou bani cu diferite scuze.

Eu nu aveam toate acele sume și îi dădeam banii în rate. În total am ajuns să-i trimit 23.500 de euro din 2016 până în 2018.”

Românca a realizat că a fost victima unei escrocherii, atunci când  a observat că fotografiile bărbatului apăreau sub o altă identitate pe un alt profil de Facebook. Ulterior descoperit că acesta colabora cu o femeie, cei doi fiind rezidenți în Reggio Emilia, iar planul celor doi era să vâneze persoane credule cărora să le ia banii.

„Mi-a spus că este inginer constructor, că s-a despărțit de soție pentru că a prins-o cu altcineva și aveau o fiică împreună. Apoi, într-o zi, am găsit fotografiile lui asociate cu o altă identitate, tot pe Facebook.”

Îngrijitoarea româncă s-a constituit parte civilă în proces, fiind reprezentată de avocatul Francesco Durat. Împotriva celor doi escroci mai există o plângere depusă de o femeie din Portogruaro, care a căzut, de asemenea, în plasa lor.

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și