O BALENĂ Beluga RĂTĂCITĂ în râul Tamisa. Centrul pentru Conservarea Balenelor: Cel mai probabil a fost în NECAZ
This browser does not support the video element.
O balenă din specia Beluga a fost văzută înotând în râul Tamisa, printre primii care au observat balena fiind ecologistul și ornitologul Dave Andrews, care a spus că aceasta se hrănea în jurul barjelor de lângă orașul Gravesend din comitatul Kent, în Marea Britanie, transmite BBC.
Centrul pentru Conservarea Balenelor și a Delfinilor a declarat că balena a fost „în mod evident foarte pierdută și foarte posibil în necaz.
Navele sunt păstrate la depărtare, cu ajutorul British Divers Marine Life Rescue îndemnând publicul să nu se apropie prea mult și să „se uite de la țărm”.
Tanya Ferry, managerul Autorității de mediu din Portul Londrei, care monitorizează balena, a declarat că nu este clar ce ar putea mânca balena.
„Avem destul de multe pungi de plastic, care ar putea fi o problemă”, a spus ea.
„Sperăm că dacă îi vom da suficient spațiu și vom avea grijă de ea, își va găsi singură drumul de ieșire din Tamisa într-un mediu mai potrivit pentru ea.
Balenele din specia Beluga au fost observate ultima dată în Marea Britanie în urmă cu trei ani, în largul coastelor Northumberland și Irlandei de Nord, dar observările au fost „extrem de rare”, a declarat purtătorul de cuvânt al British Divers Marine Life Rescue, Julia Cable.