O bandă de urgență a fost creată pe DN 7 C – Transfăgărășan, blocat de căderile de piatră
O bandă de urgență a fost creată, marți seară, pe DN 7 C – Transfăgărășan, blocat de aproape zece ore între Cârțișoara și Bâlea Cascadă din cauza căderilor masive de pietre de pe versanți, pentru a putea fi folosită în cazurile extreme, măsura fiind temporară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Sibiu, Luciana Balteș, reprezentanții Serviciului Drumuri Naționale Sibiu au creat dintr-un mic spațiu de parcare un drum de urgență pentru a fi folosit în cazuri extreme, însă măsura este una temporară, lucrările urmând să continue și miercuri, pentru înlăturarea totală a celor două pietre mari, de peste 560 de metri cubi, de pe carosabil.
„DN 7 C – Transfăgărășan este în continuare blocat între Cârțișoara și Bâlea Cascadă, însă pentru cazurile extreme în care cineva trebuie să treacă urgent spre sau dinspre Bâlea Cascadă a fost creată o bandă de urgență dintr-un spațiu de parcare, care ocolește, practic, zona afectată. De altfel, reprezentanții de la Drumuri Naționale ne-au solicitat și un panou care să anunțe din timp că drumul este blocat”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Luciana Balteș.
Potrivit sursei citate, au avut loc discuții cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu pentru eventuale detonări ale stâncilor căzute, însă nu a fost luată o decizie în acest sens până în prezent.
Circulația rutieră pe DN 7 C – Transfăgărășan în județul Sibiu este blocată, marți, din cauza căderilor masive de pietre de pe versanți determinate de ploile din ultimele zile.
Potrivit șefului Serviciului Drumuri Naționale Sibiu, Liviu Crețu, Transfăgărășanul este blocat la kilometrul 130+800, întrucât, în jurul orei 8.30, a avut loc o cădere de pietre de pe versanți.
Aceasta este cea de-a doua cădere de pietre produsă în apropiere de cabana Bâlea Cascadă din ultimele ore.
Un echipaj de Poliție Rutieră supraveghează zona până când drumul va fi redeschis traficului.