O bătrână a murit după ce a fost lovită de o mașină în timp ce stătea pe banca din fața casei

Publicat: 13 06. 2013, 13:07
Actualizat: 16 02. 2019, 01:33

O bătrână de 72 de ani din Gorj a murit, miercuri seară, după ce a fost lovită de o mașină în timp ce stătea pe banca din fața casei sale, în urma accidentului o altă femeie fiind rănită, transmite corespondentul MEDIAFAx.

Accidentul s-a produs în comuna Stănești, în apropierea sediului Primăriei, cele două femei stând de vorbă pe marginea șoselei, pe o bancă din fața porții casei uneia dintre ele. La un moment dat, ele au fost izbite puternic de o mașină care a ieșit de pe șosea și s-a oprit în banca din fața porții unde stăteau cele două.

În urma impactului, una dintre femei, Vișinica Șerban, în vârstă de 72 de ani, a fost grav rănită, echipajul medical sosit la fața locului nemaiputând să o salveze.

Cealaltă femeie, în vârstă de 63 de ani, a fost rănită, fiind transportată cu o ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

„Avea viteză și a încercat să evite o bancă. Mașina s-a răsucit și a venit spre o bancă din fața noastră și apoi ne-a lovit. Pe mine m-a aruncat în poartă, însă pe vecina mea a lovit-o în plin”, a spus femeia rănită, care a suferit răni ușoare.

Mașina implicată în accident era condusă de o altă femeie din sat, în vârstă de 28 de ani, care este cercetată penal pentru ucidere din culpă.