O bătrână din Italia s-a aruncat de la balcon și a căzut peste o româncă. Cele două femei se află în stare gravă
O româncă în vârstă de 42 de ani a fost dusă de urgență la spital după ce o pensionară din Roma, care s-a aruncat de la balcon, a căzut peste ea, pe stradă.
O bătrână din Italia în vârstă de 83 de ani s-a aruncat de la balcon, vrând să se sinucidă, și a căzut peste o româncă, care trecea prin zonă.
S-a întâmplat în jurul orei 12:00, pe via Friggeri din cartierul Balduina.
Bătrâna intenționa să își pună capăt zilelor, dar, din nefericire, a căzut peste Paula Nausica Cucu, o femeie de naționalitate română care se deplasa pe strada vârstnicei.
Ambele femei au fost transportate la spital
Conform sursei citate, pensionara suferă de afecțiuni mentale.
Ambele femei au fost transportate la spital în stare gravă.
Pensionara a fost dusă la spitalul Gemelli, iar românca la San Carlo di Nancy din Roma, potrivit IlMessagero.
La locul incidentului s-a prezentat fiul bătrânei și polițiștii de la secția de poliție Montemario.