Prima pagină » Știri » O benzinărie din Miercurea Ciuc, amendată pentru că la pompe contorizarea nu începea „de la zero”

O benzinărie din Miercurea Ciuc, amendată pentru că la pompe contorizarea nu începea „de la zero”

O benzinărie din Miercurea Ciuc, amendată pentru că la pompe contorizarea nu începea
Reprezentanții unei benzinării din Miercurea Ciuc au fost amendați cu 10.000 de lei de către comisarii CJPC Harghita, după ce aceștia au constatat că la una dintre pompele de alimentare contorizarea începea de la anumite sume, respectiv cantități de carburant, și nu de la zero.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Harghita, în urma unui control făcut de reprezentanții instituției la o benzinărie din Miercurea Ciuc s-a constatat funcționarea necorespunzătoare a uneia dintre pompele de alimentare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„La începerea alimentării, în momentul când pistolul de alimentare era ridicat de pe suport, contorizarea începea de la anumite sume, respectiv cantități de carburant. Evident, în urma contorizării necorespunzătoare, la finalul alimentării, consumatorul era prejudiciat atât la prețul final, cât și la cantitatea de combustibil alimentată, fiind afectate astfel interesele sale economice”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, suma afișată de sistemul de contorizare a pompei de alimentare apărea și pe bonul fiscal.

Operatorul economic a fost amendat cu 10.000 de lei pentru practice comerciale incorecte și s-a dispus oprirea temporară a prestărilor de servicii la pompa respectivă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport