O Biblie, apă sau suc, dar nu alcool. Obiectele căzute din mașina lui Răzvan Ciobanu și găsite de localnici au fost predate Poliției

Publicat: 30 04. 2019, 16:48

Potrivit polițiștilor, la sediul Poliției Săcele, localitate pe a cărei rază s-a produs accidentul, s-au prezentat, luni, mai multe persoane care au adus o Biblie și mai multe sticle, pe care le-ar fi găsit după ce mașina pe care a condus-o designerul a fost ridicată de o platformă.

Unele dintre sticlele predate conțineau diverse lichide, apă sau sucuri, dar nu alcool, au precizat anchetatorii. Aceștia spun că toate obiectele importante pentru mersul anchetei, respectiv acte, documente sau bani, fuseseră deja ridicate din autoturism înainte ca acesta să fie preluat pe platformă.

Pe de altă parte, familia lui Răzvan Ciobanu a ajuns marți dimineață la Constanța, iar în cursul după-amiezii, trupul acestuia a fost preluat de o mașină mortuară pentru a fi transportat la București.

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit, luni dimineața, într-un accident produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, în județul Constanța.