Prima pagină » Știri » O conductă de gaze a explodat în București. Un bărbat a fost rănit

O conductă de gaze a explodat în București. Un bărbat a fost rănit

O conductă de gaze a explodat în București. Un bărbat a fost rănit
Un bărbat a fost transportat la Spitalul de Arși din Capitală după ce a fost rănit, sâmbătă dimineață, în urma exploziei unei conducte de gaze pe strada Mămulari din sectorul 3, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Daniel Vasile.

UPDATE  ITM va face verificări privind explozia din sectorul 3, încadrată ca accident de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București va face verificări privind explozia produsă sâmbătă dimineață în sectorul 3, încadrată ca accident de muncă după ce un bărbat care lucra ca paznic a fost rănit, a declarat, pentru MEDIAFAX, șeful ITM București, Constantin Bujor.

Potrivit inspectorului general al ITM București, explozia ce a provocat rănirea bărbatului a fost încadrată ca accident de muncă cu pierderea temporară a capacității de muncă.

Pentru a efectuarea verificărilor, ITM va analiza împrejurările producerii accidentului și un dosar pe care trebuie să îl transmită instituției angajatorul bărbatului rănit.

Pe de altă parte, reprezentanții ITM s-au deplasat la locul exploziei, pentru a colabora cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București și Distrigaz la izolarea zonei și prevenirea altor accidente, a mai spus Bujor.

Bărbatul, angajat ca paznic la Muzeul de Istorie a Evreilor din România, a fost rănit după explozia unei conducte subterane de gaze aflată în apropierea instituției, pe strada Mămulari. El a fost transportat la Spitalul de Arși din Capitală cu o ambulanță SMURD.

„La momentul preluării de către SMURD, bărbatul era conștient și în stare stabilă. El a suferit arsuri de gradul I și II la față și la antebrațe”, a declarat coordonatorul SMURD București, dr. Bogdan Oprița.


Un bărbat a fost transportat la Spitalul de Arși din Capitală după ce a fost rănit, sâmbătă dimineață, în urma exploziei unei conducte de gaze pe strada Mămulari din sectorul 3, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Daniel Vasile.

Explozia s-a produs în jurul orei 9.40, cel mai probabil, din cauza unei fisuri la o conductă subterană, potrivit sursei citate.

La fața locului s-au deplasat echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București, dar și de la Distrigaz, care intervin pentru întreruperea alimentării cu gaze în zonă, pentru evitarea unei noi explozii.

„Nu există flacără, însă sunt acumulări de gaze și se intervine pentru intreruperea gazelor și remedierea avariei”, a mai spus Daniel Vasile.

Potrivit lui Vasile, conducta la care s-a produs explozia este una secundară, aflată în apropiere de Muzeul de Istorie a Evreilor din România, zona fiind izolată în prezent. La fața locului se află trei autospeciale cu apă și spumă.

Bărbatul rănit, care lucra ca paznic la muzeu, a fost dus la spital cu o ambulanță SMURD.

„La momentul preluării de către SMURD, bărbatul era conștient și în stare stabilă. El a suferit arsuri de gradul I și II la față și la antebrațe”, a declarat coordonatorului SMURD București, dr. Bogdan Oprița.

Citește și