Prima pagină » Știri » O creșă din Suceava a fost închisă, după ce cinci copii au ajuns la spital cu gastroenterită cu rotavirus

O creșă din Suceava a fost închisă, după ce cinci copii au ajuns la spital cu gastroenterită cu rotavirus

O creșă din Suceava a fost închisă, după ce cinci copii au ajuns la spital cu gastroenterită cu rotavirus
PANDEMIE. Primul oraș din România în care se redeschid creșele / Sursă foto: Mediafax Foto
O creșă din Suceava a fost închisă pentru trei zile, după ce 5 copii au ajuns la spital cu gastroenterită cu rotavirus. După ancheta epidemiologică, DSP a cerut curățenie generală.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Județeană Suceava, cinci copii, colegi de grupă la creșă, au fost internați în secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu gastroenterită cu rotavirus, boală digestivă extrem de contagioasă care apare îndeosebi în sezonul rece.

Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava a declanșat ancheta epidemiologică.

După verificări, reprezentanții DSPJ Suceava au recomandat curățenie generală și dezinfecție cu o firmă specializată.

„Întrucât aceste operațiuni nu se pot efectua în prezența copiilor, activitățile creșei au fost suspendate pentru 3 zile, cu anunțarea prealabilă a părinților. Finalizarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție va fi anunțată de DSPJ Suceava pentru recoltare de probe de sterilitate”, arată directorul executiv al DSP Suceava, Liliana Grădinariu.

Gastroenterita cu rotavirus este foarte contagioasă și extreme de frecventă în primii 2 ani de viață. Copiii prezintă diaree, febră, vărsături, care pot duce la deshidratare. Pentru a preveni transmiterea virusului, copiii infectați cu rotavirus nu trebuie duși la creșă sau în oricare alt loc unde pot intra în contact cu alți copii, cel puțin două zile după dispariția simptomelor.

Virusul se transmite prin preluarea acestuia din materiile fecale infectate pe mâini și apoi în cavitatea bucală.

Măsuri igienice recomandate:

– spălarea frecventă a mâinilor, atât în cazul copiilor cât și al persoanelor care întră în contact cu aceștia;
– încercarea de a limita contactul mână-cavitate bucală;
– dezinfectarea periodică a spațiului de joacă și a jucăriilor pentru a reduce riscul de transmitere a altor infecții.

 

Citește și