O cunoscută companie low-cost care operează în România schimbă politica de bagaje
Astfel, pasagerii companiei low-cost vor avea automat dreptul de a aduce la bordul aeronavei un singur bagaj de mână cu dimensiuni maxime de 55x40x23cm și o greutate maximă de 10kg ca parte a prețului biletului lor. De asemenea, vor putea să aibă asupra lor articole de tip „duty free” achiziționate în aeroport, după controlul de Securitate.
Pentru acei pasageri care doresc să beneficieze de bagaje suplimentare, serviciul WIZZ Priority le permite să aducă la bord un bagaj adițional mic care să fie amplasat sub scaun, cu dimensiuni maxime de 40x30x18cm. Acest serviciu le garantează că bagajul de mână gratuit va fi plasat în cabină și le permite pasagerilor să se afle printre primii în aeronavă.