O Dacie papuc cu 10 persoane la bord s-a răsturnat în jud. Brăila
Zece persoane au fost rănite, miercuri dimineață, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, accidentul producându-se în județul Brăila, între localitățile Unirea și Valea Cînepii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Din primele informații, mașina implicată în accident ar fi o Dacie papuc, modificată pentru a încăpea mai multe persoane înăuntru.
Primele informații furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brăila, Jenel Șogor, arată că cele zece persoane, din localitatea Valea Cânepii, se aflau într-o autoutilitară Dacia Papuc și se îndreptau spre localitatea Unirea, la muncile câmpului.
Polițiștii spun că mașina a fost scăpată de sub control într-o curbă și s-a răsturnat în afara șoselei.
Toți cei zece pasageri au fost răniți, fiind transportați la Spitalul Județean Brăila. De asemenea, șoferul a ajuns și el la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit purtătorului de cuvînt al Inspectoratului Județean de Poliție Brăila, Jenel Șogor, după ce va fi consultat de medici șoferul va fi audiat pentru a se stabili cum s-a produs accidentul. De asemenea, se vor face cercetări și asupra modului în care erau transportați oamenii, în acest caz fiind întocmit deja dosar penal.
Cristina Sterian, corespondenti@mediafax.ro