O echipă de cercetători din SUA a identificat un nou posibil tratament antiviral împotriva Covid
Un grup de oameni de știință americani au identificat un nou posibil tratament antiviral eficient împotriva COVID-19, potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (NIH – National Institute of Public Health) şi publicat în revista Science. Medicamentul se administrează pe cale orală și poate limita infectarea cu virusul SARS-CoV-2.
Mai precis, medicamentul experimental TEMPOL, care se administrează pe cale orală, a avut rezultate promiţătoare împotriva acestei boli, cum sugerează studiile efectuate asupra culturilor de celule.
Cum ar putea „TEMPOL” să limiteze infectarea cu virusul SARS-CoV-2
TEMPOL poate limita infectarea cu virusul SARS-CoV-2 prin alterarea activităţii enzimei virale numită ARN replicant, ce permite noului coronavirus replicarea genomului şi să se multiplice odată pătruns în celulă.
Într-un comunicat, NIH a precizat că, pentru realizarea acestei cercetări, oamenii de ştiinţă au studiat dacă această enzimă are nevoie de depozite de fier şi de sulf pentru a-şi susţine structura. Cercetătorii au ajuns la concluzia că, în cazul virusului SARS-CoV-2, această enzimă are nevoie de astfel de depozite de fier şi de sulf pentru a putea funcţiona în mod optim, relatează EFE, citat de Agerpres.
Prin această descoperire, cercetătorii au putut astfel exploata slăbiciunile noului coronavirus, având în vedere că TEMPOL poate reduce astfel de acumulări de fier şi sulf.
De fapt, ei au descoperit, graţie experimentelor realizate pe culturi de celule, că acest medicament poate inhiba procesul de multiplicare a virusului.
De asemenea, potrivit unor studii realizate în prealabil asupra animalelor de laborator, doze ale acestui medicament antiviral au fost eficiente în cazul unor ţesuturi care sunt principala ţintă a coronavirusului, precum glandele salivare sau plămânii.
OMS nu consideră o prioritate vaccinarea copiilor. „Nu au nevoie de imunizare pentru a reveni la școală”
Expertul principal în vaccinuri al Organizației Mondiale a Sănătății spune că imunizarea copiilor împotriva coronavirusului „nu prezintă o prioritate ridicată”, având în vedere oferta extrem de limitată de vaccinuri la nivel mondial.
Dr. Kate O’Brien spune că vaccinarea copiilor „nu este o prioritate din perspectiva OMS”, chiar dacă un număr din ce în ce mai mare de țări bogate autorizează vaccinurile anti COVID-19 pentru adolescenți și copii.
Dr. O’Brien spune că, de vreme ce copiii nu sunt în mod obișnuit expuși riscului de a se îmbolnăvi grav, vaccinarea lor în timpul pandemiei vizează în principal oprirea transmiterii, mai degrabă decât protejarea lor împotriva bolilor, transmite APnews.