O educatoare din Gorj, dosar penal, după ce și-a umplut frigiderul cu lapte furat de la copii. Femeia a fost reclamată defostul soț
Valerica Contoloru, o educatoare aflată în prag de pensionare la Grădinița Rugi, este cercetată de Comisia de Disciplină a Școlii Gimnazile „Grigore Geamănu” din comuna gorjeană Turcinești, de care aparține grîdinița.
Femeia în vârstă de 60 de ani a ajuns, în luna septembrie a anului trecut, prin transfer, de la Mătăsari la Grădinița Rugi, aflată în subordinea Școlii Gimnazile „Grigore Geamănu” din comuna Turcinești. Cadrul didactic din Târgu-Jiu, care împlinește condițiile de pensionare luna viitoare, și-a cerut transferul în toamnă, pentru a fi mai aproape de casă, dar și pentru că la Rugi avea în grijă doar zece preșcolari.
Aceasta este acuzată de fostul soț că, de la începerea activității, ar fi furat periodic din alimentele gratuite ale copiilor. Bărbatul a și reclamat-o pe fosta soție la Poliție, după ce ar fi găsit, în frigiderul din locuința comună, cutii de lapte și cornuri din cele oferite gratuit elevilor și preșcolarilor.
„Am observat încă din octombrie-noiembrie că fosta soție aducea acasă și depozita în friginer cutii cu lapte și cornuri din cele oferite gratuit copiilor de la grădinița unde lucra. Produsele erau consumate de ea ori erau oferite la rude. Considerând că aceasta ia laptele și cornul de la gura copiilor, pe care ea trebuie să-i educe tocmai pentru a nu fura, am reclamat-o pe fosta soție la Poliția Turcinești și am prezentat anchetatorilor fotografii cu produsele furate de fosta consoartă, în mai multe luni. Un polițist a venit imediat la domiciliul comun și a găsit produsele în frigider, așa cum am reclamat, a întocmit un proces verbal și le-a ridicat. Acum aștept finalul anchetei”, susține fostul soț al educatoarei.
Produsele ridicate de Poliție au fost duse la Școala Gimnazială „Grigore Geamănu” din comuna Turcinești.
„Produsele găsite la domiciliul educatoarei ne-au fost restituite de Poliție, alături de un proces verbal în care se consemnase că în frigiderul dânsei s-au mai găsit opt cutii de lapte, una consumată în coșul de gunoi și cinci cornuri înseriate. Drept urmare am întrunit Comisia de Disciplină pe 18 ianuarie, iar cazul este în cercetare. Cu educatoarea nu am vorbit, dânsa este la noi de câteva luni, știu că luna viitoare ar fi putut să se pensioneze, dar astăzi (miercuri – n.r.) a depus la secretariatul școlii o cerere pentru rămânerea la catedră pentru următorii trei ani. Dânsa va trebui să dea explicații în fața Comisiei de Disciplină”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, directorul unității de învățământ din Turcinești, Cecilia Roșulescu.
Educatoarea ar putea să se aleagă la finalul anchetei interne doar cu o observație ori o mustrare scrisă, însă poate să rămână și fără locul de muncă, chiar de luna viitoare.
„Cum produsele sustrase s-au depistat la domiciliul educatoarei, chiar dacă este o anchetă penală în curs, cadrului didactic nu i se va prelungi, cu siguranță, rămânerea la catedră. Asemenea dascăli nu este corect să mai rămână în prejma celor mici”, a declarat, la rândul său, inspectorul școlar general al ISJ Gorj, Ion Ișfan.
În ce privește ancheta de la Poliție, purtătorul de cuvânt al instituției, Andrei Lazăr, a confirmat întocmirea dosarului.
Cauza se află în lucru la Poliția Turcinești.
„S-a întocmit un dosar penal la Poliția Turcinești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt pentru o persoană din Târgu-Jiu, cadru didactic. Cercetările se desfășoară cu suspecta în stare de libertate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei de către aceasta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Deocamdată, Valerica Contoloru nu a făcut declarații.