O elevă de clasa a XI-a și mama ei, cercetate după ce au bătut o colegă a fetei într-o pauză

Publicat: 05 02. 2013, 21:51
Actualizat: 25 06. 2013, 16:18

O elevă de 16 ani de la un liceu din Rădăuți și mama ei sunt cercetate de polițiști după ce, luni seară, au lovit o colegă de clasă a fetei în timpul unei pauze, conducerea unității de învățământ declanșând o anchetă internă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Poliției Județene Sueava, un conflict a izbucnit, luni seară, la un liceu din Rădăuți, în timpul unei pauze, între două fete de 16 și 17 ani, eleve în clasa a XI-a.

În urma verificărilor s-a stabilit că într-o pauză, în timpul programului de după-amiază, în interiorul școlii a intrat mama elevei de 16, care a observat când fiica ei s-a îndreptat spre cealaltă elevă și a tras-o de păr. Ulterior, femeia a intervenit în altercație și a lovit-o, la rândul ei, cu pumnul în cap pe fata de 17 ani.

La incident au asistat mai mulți elevi din clasă, apoi au intervenit și alte persoane, care au intrat în clasă de pe holul școlii și au aplanat conflictul.

Altercația a fost anunțată la 112, iar la fața locului s-au deplasat mai mulți polițiști, care au stabilit că agresiunea s-a produs pe fondul unor dispute verbale anterioare între cele două eleve.

Fata agresată a refuzat să meargă la spital, însă a spus că va obține un certificat medico-legal și a formulat plângere împotriva colegei ei și a mamei acesteia pentru lovire și alte violențe.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Suceava, Laura Hacman, a declarat că altercația dintre cele două eleve va fi dezbătută în cadrul Comisiei pentru combaterea violenței din unitatea respectivă, iar în cazul în care vor fi propuse sancțiuni acestea vor fi discutate în Consiliul profesoral al școlii.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPTĂM AICI: FACEBOOK GÂNDUL EDUCAȚIE