O femeie a ajuns în comă la spital, după ce a fost găsită blocată într-o farmacie. Nu se știe cum a ajuns înăuntru
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman a fost solicitat, în noaptea de vineri spre sîmbătă, pentru deblocarea ușilor unei farmacii din Alexandria, după ce un apel la 112 semnala prezența unei femei în stare de inconștiență în interiorul acesteia.
Potrivit Biroului de Presă al ISU Teleorman, farmacia era încuiată pe interior, iar cheile se aflau în ușă.
Apelul la 112 anunța autoritățile că există suspiciunea ca în interior să se afle o persoană blocată.
Plutonierul major Elvira Pațe din cadrul ISU Teleorman a declarat, pentru corespondentul Mediafax, că la fața locului s-a prezentat de urgență un echipaj de la descarcerare și o echipă SMURD, iar femeia a fost dusă la spital.
„Am fost anunțați prin 112 despre faptul ca într-o farmacie din municipiul Alexandria există posibilitatea ca o persoană să fie blocată în interior. La fața locului s-au deplasat 1 echipaj SMURD și 1 echipaj de la descarcerare, care au acționat la deblocarea ușii farmaciei și în interior au găsit o persoană în vârstă de 50 de ani, de sex feminin, căzută, inconștientă. Echipajul SMURD a transportat victima la Spitalul Județean Alexandri”, a spus Elvira Pațe.
Identitatea femeii este încă neclară, iar reprezentanții ISU nu știu cum a ajuns femeia în farmacie, nici dacă aceasta era angajată acolo.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Teleorman, Teodora Dragole, a declarat că femeia era un client al farmaciei și că familia a alertat autoritățile cu privire la faptul că aceasta nu s-ar mai fi întors acasă.
„Alerta a fost dată de familia femeii, care a plecat la farmacie să cumpere ceva și nu s-a mai întors acasă și atunci familia a alertat Poliția, că nu știau la ce farmacie e”, a spus Teodora Dragole pentru Mediafax.
Potrivit unor surse din Spitalul Județean Alexandria, femeia a ajuns în stare foarte gravă în atenția medicilor, care au decis să o transfere la București.
„La spital la noi a ajuns în comă, cu o tensiune mare și a fost dusă la Spitalul Municipal București. Dar detalii despre cum s-a întâmplat nu știm. A fost transferată, având contuziile acelea, probabil de la căzătură, pentru neurochirurgie”, au spus sursele citate.