O femeie a sunat la 112 să raporteze dispariția unui băiețel de doi ani. Polițiștii l-au găsit înecat în curtea casei
Femeia și cei doi copii ai săi, unul în vârstă de doi ani și unul de patru luni, se aflau în vizită la o cunoștință din municipiul Arad, iar în cursul serii unul dintre copii nu a mai fost găsit în casă și în curte.
Potrivit polițiștilor, femeia a sunat la 112 pentru a cere ajutor, după ce băiețelul de doi ani a dispărut.
Polițiștii care au mers la fața locului l-au găsit pe copil mort, într-un iaz din grădina casei, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliției Arad.
Copilul ar fi ieșit din casă într-un moment de neatenție al mamei, când aceasta prepara laptele pentru bebeluș. El ar fi trecut de un gărdulețdin lemn, rupt, care separă curtea de grădină, și ar fi căzut într-un iaz din spatele grădinii.
Cazul este cercetat de către polițiști, dar și de către reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Arad, care vor să se asigure că al doilea copil, cel de patru luni, este în siguranță în familie.