Brândușa Oiță, în vârstă de 27 de ani, din Craiova, angajată a S.C. Salubritate S.A. Craiova, a găsit pe jos, în timp ce strângea hârtiile, un portofel în care erau mai multe acte, două carduri și suma de 517 lei, femeia ducând imediat la Poliție toate bunurile găsite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Femeia a mai găsit și în trecut bunuri personale pierdute și a procedat la fel, ducându-le la Poliție.
„Asta este a treia oară când găsesc. Acum trei ani, am mai găsit un portofel și un telefon, iar acum am găsit un portofel când adunam hârtiile și am venit la Secția 5 să predau portofelul”, a declarat Brândușa Oiță.
Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, a declarat că femeia le-a spus polițiștilor că a găsit portofelul în zona unui bloc de pe strada George Enescu, din Craiova, în timp ce își desfășura activitățile de serviciu.
„În baza documentelor, imediat, polițiștii au identificat persoana care le pierduse, o femeie de 27 de ani, din Craiova, care a fost invitată la sediul Secției 5 Poliție, unde i-au fost restituite bunurile pierdute”, a mai declarat Alin Apostol.
„Am pierdut portofelul, iar doamna care l-a găsit l-a adus la Poliție. Este un caz rar, aproape unicat să îți găsești portofelul să mai găsești și cinci milioane (n.r. – lei vechi) în el. Vreau să îi mulțumesc mult doamnei și să îi spun că este un exemplu pentru toată lumea ce a făcut dânsa, pentru că în situația dânsei nimeni nu cred că ar fi făcut asta”, a declarat Larisa Săndulescu, femeia căreia îi aparține portofelul.
Potrivit polițiștilor, este a treia oară când Brândușa Oiță a găsit pe stradă un portofel, de fiecare dată ducând bunurile la Poliție. Craioveanca a fost abandonată de mică și a crescut într-un centru de plasament. Femeia care și-a pierdut portofelul a promis că o va recompensa pe Brândușa Oiță pentru gestul făcut, polițiștii mulțumindu-i și ei angajatei de la salubritate pentru același lucru.