Prima pagină » Știri » O femeie care a născut de patru zile s-a aruncat de la etaj, la Maternitatea din Iași. Ea avea antecedente psihiatrice / Ce se întâmplă cu nou-născutul

O femeie care a născut de patru zile s-a aruncat de la etaj, la Maternitatea din Iași. Ea avea antecedente psihiatrice / Ce se întâmplă cu nou-născutul

O femeie care a născut de patru zile s-a aruncat de la etaj, la Maternitatea din Iași. Ea avea antecedente psihiatrice / Ce se întâmplă cu nou-născutul
Maternitatea din Iași

O proaspătă mamă, în vârstă de 34 de ani, care a născut în urmă cu patru zile la Maternitatea din Iași, s-a aruncat, duminică, de la etajul patru al spitalului. Medicii nu au putut-o salva, fiind declarat decesul.

Un echipaj al ISU Iași a fost solicitat pe strada Cuza Vodă, la Maternitatea din oraș, pentru a acorda îngrijiri medicale unei femei care căzuse de la etajul 4 al utității sanitare.

„La momentul ajungerii echipajului la locul intervenției s-a constatat că o femeia se afla în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resucitare, dar nu a răspuns pozitiv, fiind declarat decesul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Silvia Bolohan, purtător de cuvânt al ISU Iași.

Șeful UPU-SMURD, medicul Diana Cimpoeșu, a declarat că femeia în vârstă de 34 de ani era lehuză, născuse miercuri și urma să fie externată în cursul zilei de luni. Tânăra mamă s-a aruncat de la etajul 4 al clădirii.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa și s-a dispus efectuarea unei necropsii medico-legale, pentru stabilirea circumstanțelor decesului. Cercetările continuă.

„Probabil i s-a declanșat o temere, o frică”

Femeia care și-a luat viața dimineață fusese internată de mai multe ori la Psihiatrie. Familia nu a anunțat medicii decât după incident și nu se știe dacă lehuza urma sau nu tratamentul pentru boala cronică, au anunțat reprezetanții spitalului, citați de Mediafax.

„Era prima dată când a rămas însărcinată și prima dată când a născut. În data de 12 februarie dimineața a născut un băiețel sănătos de 2.510 grame, nota 9. Copilul era sănătos, cu evoluție favorabilă, internat la neonatologie. În cursul acestei dimineți (duminică – n.r.), la 5.45, mama acestuia s-a sinucis. Mama a avut o sarcină normală din punct de vedere al evoluției, investigată și monitorizată corect, nu am aflat decât astăzi de la familie că mama era cunoscută cu antecedente psihiatrice. La vârsta de 18 ani și-a găsit mama decedată, mama ei s-a sinucis. De atunci ea a avut internări la Psihiatrie, avea tratament”, a declarat jurnaliștilor Anca Bivoleanu, purtător de cuvânt al Maternității Cuza Vodă Iași.

„Probabil suprapus pe aceste antecedente ale mamei și faptul că depresia post-partum există cu o frecvență de la 1 la 3 la sută a survenit acest eveniment nefericit, constatat de infirmiere, pe hol, când se făcea curat. Au găsit ușa de la balcon deschisă. Atunci infirmiera a mers și a anunțat incidentul. Astăzi trebuiau să plece acasă. Era pregătit copilul. Probabil i s-a declanșat o temere, o frică”, a explicat Bivoleanu.

Copilul poate fi externat și alimentat cu formulă de lapte

Copilul pe care îl născuse femeia este un nou născut fără probleme medicale și urma să fie externat.

El se află acum la Secția Clinică Neonatologie I a Spitalului Clinic Obstetrică Ginecologie „Cuza Vodă”, acolo unde sunt saloane de tip rooming-in (mama și copilul), pentru nou-născuții sănătoși, la termen sau aproape de termen, proveniți din sarcină fiziologică.

„Copilul rămâne la noi până se hotărăște familia să îl ia acasă. Copilul era de externat, poate fi externat, este un copil normal”, a explicat pentru Gândul prof. dr. Maria Stamatin, medic primar pediatrie-neonatologie, șeful secție Neonatologie II.

Din punct de vedere fizic, nutrițional, copilul nu are de suferit din cauza lipsei alăptării de către mamă, explică specialistul, precizând că acesta poate să fie alimentat cu formulă de lapte.

„Copilul o să sufere că nu are mamă, iar acesta este un lucru îngrozitor. Porbabil că familia o să se mobilizeze, trebuie să treacă de această tragedie”, a conchis medic primar pediatrie-neonatologie.

Citește și