Prima pagină » Știri » O femeie de 33 de ani, însărcinată în 6 luni, a murit la Spitalul din Alba Iulia din cauza Covid-19. Fusese transferată, în stare gravă, de la Târgu Mureș

O femeie de 33 de ani, însărcinată în 6 luni, a murit la Spitalul din Alba Iulia din cauza Covid-19. Fusese transferată, în stare gravă, de la Târgu Mureș

O femeie de 33 de ani, însărcinată în 6 luni, a murit la Spitalul din Alba Iulia din cauza Covid-19. Fusese transferată, în stare gravă, de la Târgu Mureș

O tânără de 33 de ani din satul Tătârlaua, comuna Cetatea de Baltă, județul Alba, însărcinată în 25 de săptămâni și confirmată cu noul coronavirus, a murit vineri după-amiaza în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia.

Potrivit unor surse medicale, citate de ziarulunirea.ro, femeia era confirmată pozitiv cu noul coronavirus și se afla internată de trei săptămâni. Din nefericire, nici copilașul nenăscut nu a putut fi salvat.

Inițial, femeia a fost internată inițial la Târgu Mureș, cu probleme grave la plămâni, ulterior fiind transferată la Alba Iulia, la Spitalul Județean de Urgență, unde a fost stabilizată, dar ulterior starea sa s-a deteriorat.

„La 33 de ani, alte boli cronice nu avea, dar avea o infecție cu coronavirus, iar gravidele au un risc major care poate fi agravat de acest coronavirus”, a declarat la Digi 24 Silviu Tuzes, medic şef la secția ATI.

Medicii de la Alba Iulia au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a o salva, au folosit medicamentele din ghidul internaţional de tratament şi toate procedurile care se impun într-un astfel de caz grav, dar nu au reuşit să o salveze.

Se pare că fata a luat virusul de la fratele său, întors recent din Spania. Inclusiv mama celor doi frați a murit, în urmă cu 10 zece zile, după ce și ea se infectase cu coronavirus.

Până vineri, 7 august, în județul Alba erau raportate 807 cazuri (12 noi), 606 de persoane vindecate, 33 decese, 46.415 teste efectuate (666 de teste, în ultimele 24 de ore).

România a depășit 60.000 de cazuri de Covid-19! Sunt 1.350 de noi cazuri de infectare și 43 de decese, în ultimele 24 de ore

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, sâmbătă, că în România au fost confirmate 60.623 de cazuri de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, fiind înregistrate 1.350 de noi cazuri (acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv) și 43 de decese, în ultimele 24 de ore, din 21.444 de teste efectuate.

România a depășit, astfel, pragul de 60.000 de cazuri de COVID-19. Alți 29.872 de pacienți au fost declarați vindecați și 6.204 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Germania a inclus șapte județe din România în lista „zonelor de risc”, în contextul numărului mare de infectări cu Covid-19 din acele zone

Șapte județe din România au fost incluse de autoritățile germane în lista „zonelor de risc“, în contextul numărului mare de infectări cu Covid-19 din acele zone, potrivit Ministerului Afacrilor Externe (MAE) din țara noastră.

Ca urmare a noilor decizii adoptate, șapte județe din România, Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş, au fost incluse pe lista zonelor de risc.

Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv de vineri, 7 august. Partea germană a informat partea română cu privire la măsurile luate, pe canale diplomatice, anterior deciziei de revizuire a condițiilor, informează sursa citată.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și