O femeie de 64 de ani din Vaslui a murit după ce a fost sunată de un escroc care a vrut să o înșele prin „metoda accidentul”
Femeia de 64 de ani din localitatea vasluiană Deleni a murit după ce a aflat, printr-un apel care s-a divedit fals, că nepotul ei ar fi rămas paralizat în urma unui accident.
La apelul necunoscuților, făcut pe telefonul fix în noaptea de marți spre miercuri, a răspuns soțul femeii. Acesta a povestit că cel care era la telefon s-a dat inițial drept nepotul lui și i-a spus că ar fi căzut pe scări.
„Apoi a zis altcineva, a zis doctorul, altul:
Bărbatul spune că apoi soția lui ar fi luat telefonul, să vadă despre ce e vorba, și i s-a făcut rău. „A luat nevasta telefonul și a mai vorbit și ea. Ea e cu inima, a ieșit afară, a stat pe bancă, acolo a decedat. (…) A făcut infarct, ea suferea cu inima”, a mai declarat Vasile Tighici, soțul victimei.
Acesta a spus că a sunat imediat la 112 și a cerut ajutor de la un echipaj de Ambulanță, dar medicii nu au mai putut face nimic și au declarat decesul.
O vecină a celor doi a precizat că un telefon asemănător a primit și o altă familie din sat, cu puțin timp înainte, însă farsa nu a prins. „Cu jumătate de ora înainte a sunat la altă vecină. Organele să își facă datoria, poate se mai poate ceva, până acum dădeai banii, bani se mai fac, dar acum a murit un om”, a spus femeia.
Nepotul celor doi a povestit că persoana care i-a sunat bunicii îi cunoștea numele și că ar fi dat la telefon detalii exacte. „Îmi știa numele, chiar a nimerit numărul exact, știa cum e treaba, știa că mă cheamă Robert. (…) Cred ca e cineva din sat, prea mare coincidența să sune la două persoane dintr-un mic sat”, a declarat nepotul bătrânei.
„Acest caz nefericit din noaptea trecută e cauzat de mai mulți factori, de aceste sentimente umane pe care le trăiesc oamenii, în special cei în vârstă, neajutorați și neinformați. Metoda e cunoscută și mediatizată, din păcate s-a întâmplat și la noi în sat. (…) Dacă s-a sunat pe fix, vor fi soluții să identificăm această persoană care a procedat de maniera asta”, a spus Doru Eșanu, primarul comunei Deleni.
Polițiștii au fost sesizați și ei miercuri dimineață și fac cercetări în acest caz, într-un dosar de înșelătorie și ucidere din culpă.