O femeie de 81 de ani, amendată pentru că mergea prea încet: „Am pornit pe verde, dar s-a schimbat când eram eu pe la mijloc” – VIDEO

Publicat: 06 08. 2019, 17:58

Un martor al incidentului a filmat întreaga scenă și a aflat mai multe detalii despre ceea ce întâmplase.

Femeia: Am pornit pe verde, dar s-a schimbat când eram eu pe la mijloc.

Martor: Dumneavoastră mergeți puțin mai încet, nu? 

Femeia: Sigur că da.

Martor: De fapt, vă amendează pentru mers încet pe verde…

Femeia: Da, m-amendează că am trecut pe roșu.

Martor: Am înțeles, că ați ajuns pe roșu la jumătatea…

Ulterior, martorul a încercat să obțină mai multe informații de la polițistul care îi scria amenda femeii, în mașină, în timp ce aceasta stătea în picioare, lângă autovehicul.

Martor: Domnule polițist, ce se întâmplă dacă un om în vârstă pornește pe verde și la jumătatea drumului ajunge pe roșu? Ce trebuie să facă? Să știm pe viitor să nu cumva să încălcăm legea.

Polițistul încearcă să spună ceva evaziv, însă nu se înțelege pe filmare.

Martor: Ce putem face într-un caz din ăsta? 

Persoana care a publicat videoclipul pe rețeaua de socializare Facebook a comentat faptul că evenimentul ar fi avut loc pe bulevardul Buzești, din București, care are 4 benzi de circulație pentru mașini, 2 pentru tramvai și niciun refugiu la mijloc. 

Foto: Captură Facebook