O femeie din Sibiu a fost găsită moartă în casă. Victima fusese bătută de soț cu o zi în urmă
Polițiștii și procurorii din Sibiu au început, miercuri, o anchetă în cazul unei femei de 65 de ani, din localitatea Dârlos, care fusese bătută, marți, de soțul ei, cu o bâtă, iar miercuri a fost găsită moartă în locuință, existând suspiciunea că a fost omorâtă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, a declarat că femeia în vârstă de 65 de ani din localitatea Dârlos a fost găsită moartă în casă, în noaptea de marți spre miercuri.
„Medicul de familie care a fost anunțat despre moartea femeii a refuzat să elibereze certificatul de deces, părându-i-se o moarte suspectă. În urma verificărilor, s-a constatat că în cauză există suspiciuni de omor și cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu”, a spus Balteș.
Surse din cadrul anchetei au declarat corespondentului MEDIAFAX că femeia se certase, marți, cu soțul ei, iar acesta a lovit-o de mai multe ori cu o bâtă.
Anchetatorii așteaptă rezultatul necropsiei pentru a stabili cu exactitate care a fost cauza decesului.